Filmele mele Inchide
Biografie

Rif Hutton s-a născut la 28.11.1955, în San Antonio, Texas, SUA, și a decedat la 18.04.2026. A crescut în East Orange, New Jersey. S-a mutat la Los Angeles la mijlocul anilor 1970 pentru a urma o carieră în actorie. A participat la numeroase audiții în primii ani, dar în curând s-a trezit falit și fără adăpost, primind ajutor de la prieteni. A jucat ca invitat special în seriale de televiziune notabile, printre care: The Jeffersons, Night Court, LA Law, Married...with Children,  Hunter, Wings, Murphy Brown, The Larry Sanders Show, Getting By, Lois & Clark: The New Adventures of Superman, Family Matters, Cold Case. Hutton a apărut și în producții teatrale în zona Los Angeles; a fost actor de voce. A interpretat roluri, precum: Dr. Ron Welch în serialul de comedie-dramă Doogie Howser, MD (1990-1993); rolul iubitului lui Hopkins în câteva episoade din sitcomul ei, Getting By (1993–1994); locotenent-comandor Alan Mattoni în serialul JAG (1997-2001); Russ Beeler, un proprietar fictiv al unui restaurant KFC, într-o serie de reclame KFC la începutul și mijlocul anilor 1990. În plan personal, Hutton a fost căsătorit de două ori: cu Pat, actriță și comediană de stand-up; cu actrița Bridget Hoffman în 2001. De asemenea, se mai spune că în 2000 ar fi fost logodit cu actrița Telma Hopkins. Hutton a murit de cancer la creier, la domiciliul său din Pasadena, California, pe 18 aprilie 2026, la 70 de ani.