Rob Delaney s-a născut la 19.01.1977, în Boston, Massachusetts, SUA. El este fiul lui Nancy și Robert Delaney și este de origine irlandeză. A urmat cursurile Școlii de Arte Tisch de la Universitatea din New York și a absolvit cu o diplomă în teatru muzical, în 1999. El este considerat unul dintre primii comedianți care au folosit rețelele de socializare pentru a publica glume. În 2010, revista Paste l-a numit pe Delaney una dintre cele mai amuzante 10 persoane de pe Twitter. În mai 2012, a devenit primul comedian care a câștigat premiul pentru „Cea mai amuzantă persoană de pe Twitter” la Premiile Comediei. De când s-a mutat în Marea Britanie în 2014, Delaney a apărut în mai multe emisiuni britanice, inclusiv Have I Got News for You, Would I Lie to You?, 8 Out of 10 Cats, The Big Fat Quiz of the Year și Room 101. În 2016, a apărut în Travel Man ca gazdă invitată pentru orașul spaniol Sevilla, iar în martie 2021, a fost crainicul invitat la emisiunea Saturday Night Takeaway. Delaney l-a interpretat pe Josh/Neighbor Guy în miniseria Dying for Sex (2025, a primit o nominalizare la Premiul Emmy Primetime). Acest comedian, actor, scriitor și activist, s-a remarcat în rolurile Rob Norris din sitcomul Catastrophe (2015–2019; a primit prima sa nominalizare la Premiul Emmy pentru „Scenarist de comedie remarcabil”), Peter Wisdom din filmele cu supereroi Deadpool 2 (2018) și Deadpool & Wolverine (2024). Delaney a apărut și în filmele: Hobbs & Shaw (2019), Bombshell (2019), The Good House (2019), Last Christmas (2019), Tom & Jerry (2021), Home Sweet Home Alone (2021), The School for Good and Evil (2022), Mission: Impossible-Dead Reckoning Part One (2023), Love at First Sight (2023). Delaney a scris articole pentru Vice și The Guardian. Cartea sa, „Rob Delaney: Mother. Wife. Sister. Human. Warrior. Falcon. Yardstick. Turban. Cabbage”, a fost publicată în noiembrie 2013. Memoriile sale, „A Heart That Works”, despre pierderea fiului său, Henry, în vârstă de doi ani și jumătate, din cauza cancerului la creier, au fost publicate în 2022. În plan personal, Delaney locuiește la Londra cu soția sa, Leah; au avut împreună patru fii. În februarie 2018, Delaney a dezvăluit că fiul lor, Henry, în vârstă de doi ani și jumătate, murise luna precedentă, după ce primise un tratament extins pentru o tumoare cerebrală încă din 2016. Cel de-al patrulea fiu al cuplului s-a născut în august 2018. Din 2024, este cetățean britanic. Delaney și-a împărtășit public experiența cu multiple probleme de sănătate, inclusiv depresie și alcoolism. În 2002, a leșinat în timp ce conducea și a intrat cu mașina într-o clădire. Și-a rupt încheietura mâinii stângi și brațul drept și a avut ambii genunchi tăiați până la os. Acest lucru l-a determinat să renunțe la băut. În 2018, Delaney a devenit primul prezentator al programului Bedtime Stories care a spus o poveste în limbajul Makaton, pe care îl folosea pentru a comunica cu regretatul său fiu, Henry.