Nascut pe 20 februarie 1925 in Kansas, Missouri, Robert Altman a avut parte de o educatie catolica severa, urmand cursurile scolii catolice St. Peters de la varsta de 6 ani. Au urmat apoi liceul catolic din localitate, Rockhurst (cu primele explorari ale artei sunetului, cu ajutorul unor inregistrari ieftine, singurele disponibile la vremea respectiva), Academia Militara Wentworth din Lexington, Missouri de unde, in 1945, Altman se inrola in Armata Aeriana, devenind pilot pe un B-24. La scurt timp dupa satisfacerea stagiului militar, Altman se angaja la compania Industrial Independant Calvin Film, locul unde si-a pus bazele solide in arta si tehnica filmarii, pornind de la documentare, filmulete realizate in scopul instruirii noilor angajati intr-o firma, pelicule eduactionale si industriale, precum si reclame.
Dupa o serie de astfel de filme mediocre ca valoare, dar care au “ascutit” abilitatile tehnice ale ambitiosului Altman, el paraseste compania Calvin in 1955 pentru a debuta cu adevarat in regie, oferindu-i-se sansa de a regiza, la Hollywood, cateva episoade din seria de televiziune Alfred Hitchcock Presents, a “maestrului suspansului”. Doi ani mai tarziu el “dadea lovitura” cu documentarul The James Dean Story, realizat la putin timp dupa moartea legendarului rebel al Hollywood-ului, ce va atrage atentia asupra acestui tanar regizor. Filmul care l-a facut insa celebru a fost MASH (1970), al carui scenariu i-a fost oferit in 1969.
Desi Altman nu fusese prima optiune a producatorilor (cel putin 15 regizori refuzasera scenariul inaintea lui), s-a dovedit insa a fi cea mai buna, productia bucurandu-se de un succes rasunator, iar in 1971 Altman era nominalizat pentru prima data la Oscar pentru regia acestui filmce-i avea pe Donald Sutherland si pe Elliott Gould in rolurile principale. Acest fapt avea sa genereze o explozie de filme care ii erau oferite spre regie, unele exceptionale (Nashville, 1975, The Player, 1992, Short Cuts, 1993, Gosford Park, 2001, pentru toate primind cate o nominalizare la Oscar), altele mediocre: HealtH (1980), Beyond Therapy (1987), Prêt-à-Porter (1994), Dr T and the Women (2000). Insa meritul extraordinar care i se recunoaste acestui regizor oscilant este in domeniul sunetului. Urmand numeroaselor experimente efectuate cu ajutorul unor aparate de inregistrat, Altman poate fi considerat creierul din spatele tehnologiei moderne de sunet, el fiind, la inceputul anilor ’70, inventatorul sistemului Lions 8-Track ce consta in posibilitatea de inregistrare a sunetului pe 8 benzi, ceea ce sporeste cu foarte mult calitatea acestuia. El a fost primul regizor care a introdus in filemele sale acest tip de inregistrare sonora, modalitate folosita inca si in ziuaa de astazi.
Stilul sau unic ce consta in combinarea sunetului inregistrat pe mai multe benzi cu tehnica “plutitoare” de filmare, adiacenta prim-planurilor obtinute printr-un zoom focalizat cu acuratete si stilul sau documentaristic i-au imprimat operei sale un naturalism ce aminteste de un alt maestru al regiei, Federico Fellini. In ciuda acestui fapt, dupa succesul din anii ’70, munca sa a devenit sporadica si din ce in ce mai rau primita. Cu toate acestea, este indiscutabil faptul ca Robert Altman, ajuns acum la venerabila varsta de 79 de ani, este una dintre cele mai respectate figuri ale Hollywood-ului. Si, pentru a demonstra acestu lucru, membrii Academiei au decis ca in anul 2006, in cadrul celei de-a 78-a editii a decernarii premiilor Oscar, Altman va primi un premiu onorific, incununare a unei activitati de-o viata, dedicate celei de-a saptea arte.
Studii de inginerie. Inovator si iconoclast, se inscrie in seria “rebelilor americani” (Erich von Stroheim, Josef von Sternberg, Orson Welles, Stanley Kubrick). Abordeaza cu indrazneala si putere de inventie cele mai diverse genuri cinematografice (film de razboi, western, musical, stiintifico-fantastic, comedie, film cu gangsteri) pe care le supune unor complexe cautari formale; ironizeaza sau chiar satirizeaza principalele institutii ale societatii americane (armata, casatoria etc.), demoleaza mituri. Practica un cinematograf polifonic cu o dramaturgie mozaicata intretesind multiple povesti cu nenumarate personaje, numeroase planuri ale actiunii cu tot atitea piste sonore. Perioada sa de maxima creativitate – anii `70, cind realizeaza unul sau chiar doua filme pe an. Dupa un deceniu de filme minore, revine in forta la inceputul anilor `90. Filmele sale se bucura mai ales de aprecierea criticii.
