Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Robert Morley pe numele complet Robert Adolph Wilton Morley, a fost actor, care s-a născut la data de 26.05.1908, în Semley, Wiltshire, Anglia, Marea Britanie, și care a decedat în urma unui infarct la data de 03.06.1992, în Wargrave, Berkshire, Marea Britanie. A fost fiul unui ofițer de carieră. A primit educație în Anglia, Germania, Franța, Italia. Familia sa a dorit să intre în serviciul diplomatic, dar el a preferat să fie actor. După ce a studiat la The Royal Academy of Dramatic Art (RADA) în Londra, a apărut pe scenă la Londra în 1929 și în 1938 și pe Broadway în rolul lui Oscar Wilde. A debutat în film, cu rolul Louis XVI, alături de Norma Shearer în Marie Antoinette (1938), rol pentru care a primit o nominalizare la premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, în 1939. A jucat în filme, precum: Major Barbara - 1941, The Man Who Came to Dinner, Edward, My Son, Outcast of the Islands - 1951, Beat the Devil - 1953, Beau Brummell - 1954, Regina africană - 1954, Ocolul pământului în 80 de zile - 1956, Oscar Wilde - 1960, Topkapi - 1964, Cromwell - 1970, Who Is Killing the Great Chefs of Europe ? - 1978. A apărut la televiziune în seriale și diferite spectacole. Robert Morley a fost onorat cu premiul CBE (Comandant al Ordinului Imperiului Britanic), în 1957, pentru activitatea sa dramatică. În plan personal, el a fost căsătorit cu Joan Buckmaster, fiica actriței Gladys Cooper, din 1940 până în 1992, la moartea sa. Au avut trei copii. Fiul său, Sheridan Morley, critic și scriitor, a fost distins cu premiul London Theatre. Ceilalți doi copii sunt: Annabel Morley și Wilton Morley. Actorul fost pasionat de cursele cu cai. A fost înmormântat la St. Mary's Churchyard, Mill Green, Station Road, Wargrave, Berkshire, Anglia.