Robert Stevenson, pe numele complet Robert Edward Stevenson, s-a născut la data de 31.03.1905, în Buxton, Derbyshire, Anglia, Marea Britanie, și a decedat după o lungă boală, la data de 30.04.1986, în Santa Barbara, California, SUA. A studiat la St John's College, Universitatea din Cambridge, Anglia, și a fost ales președinte al renumitei Cambridge Union Society, în 1928. A studiat ingineria la Universitatea Cambridge și a intrat în filme ca autor pentru Paramount-British Newsreel. Din 1930 a lucrat sub conducerea lui Michael Balcon, ca scenarist, la Gainsborough. Ulterior a studiat regia comediilor lui Jack Hulbert, apoi s-a mutat la Ealing, în 1938. A plecat la scurt timp după aceea la Hollywood din cauza credințelor sale pacifiste, evitând astfel recrutarea. Sub contract la studioul RKO între 1942-1943 și între 1949-1952, cel mai mare succes al său a fost filmul Jane Eyre (1943), cu Orson Welles în rolul principal. A petrecut majoritatea anilor de război producând filme documentare pentru regizorul Frank Capra. Mai multe eșecuri comerciale de la sfârșitul anilor 1940 l-au determinat să lucreze în televiziune până când a semnat un contract cu studioul Disney, în 1956. Acolo, el a rămas în următorii 22 de ani, realizând filme orientate spre tineri și familii. A fost regizor și scenarist, care a rămas cunoscut pentru filmele: Jane Eyre (1943), Dishonored Lady (1947), The Las Vegas Story (1952), Old Yeller (1957), Kidnapped (1959), Profesorul trăznit (1961), Copiii căpitanului Grant (1962), Mary Poppins (1964, a primit o nominalizare la premiul Oscar la categoria Cel mai bun regizor, în 1965), Acea pisică blestemată (1965), Fantoma lui Barbă Neagră (1968), Bedknobs and Broomsticks (1971), The Shaggy D.A. (1976). În plan personal, el a fost căsătorit cu Cecilie L. Leslie, din 1929 până în 1934; au divorțat; cu actrița Anna Lee, din 1934 până în 1944; au divorțat; au avut doi copii; cu Frances Holyoke Howard (1944 - ?); au divorțat; au avut un copil; Ursula Henderson, din 1963 până în 1986, la moartea lui. A fost tatăl actriței Venetia Stevenson. El a regizat două filme care au fost selectate pentru Biblioteca Națională a Filmului ca fiind „semnificative din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”: Old Yeller (1957) și Mary Poppins (1964).