Biografie

Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut ca fiică a Anei Ojog, profesoară, și a lui Victor Ojog, avocat. Tatăl său a fost de mai multe ori arestat și întemnițat, ca fost deputat liberal. Rodica a urmat primele clase la școala „Maison des Français”, apoi Liceul „Domnița Ileana" (azi „Mihai Eminescu”) (1948-1955) și la absolvire se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în 1956 este exmatriculată și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste de la Budapesta. În 1962 este reabilitată după un an petrecut ca muncitoare la fabrica de medicamente „Galenica”, intră din nou, la Iași, la Facultatea de Științe Juridice, pe care o va absolvi în 1967 la Universitatea din Bucuresti.

În 1969 a debutat cu un scenariu la televiziune (Crima din Cișmigiu), iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brasoveanu, și l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecția „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat scrisului.

Până în 1999, după propriile declarații, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Modelele preferate sunt Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, iar dintre autorii români, Theodor Constantin și Haralimb Zinca. A fost supranumită „Agatha Christie a României".