Biografie

Roma Downey este actriță de teatru și film, producător, care s-a născut la data de 06.05.1960, în Derry, County Londonderry, Northern Ireland. Roma a crescut în Derry, a studiat la Brighton Art College în Anglia și a absolvit London Drama Studio. A fost apreciată drept cea mai promițătoare studentă a anului, când a absolvit. Numele ei, Roma, provine de la numele bunicelor ei, Rose și Mary. Mama actriței, Maureen O'Reilly Downey, s-a stins din viață în urma unui atac de cord la 48 de ani, când Roma avea 10 ani. Are două surori, Jacinta McLaughlin și Ann Flood, și doi frați mai mari, Lawrence Downey și John Downey. Când era copil, a studiat pianul și dansul irlandez. Roma a fost nominalizată la premiul Helen Hayes, drept Cea mai bună actriță în 1991, când a ajuns în USA cu producția Teatrului Abbey, "The Playboy of the Western World". A jucat pe Broadway în "The Circle", cu Rex Harrison, dar și pe alte scene în "Love's Labour's Lost", "Tamara" și "Arms and the Man". A fost nominalizată la premiul Emmy și Golden Globe pentru rolul Monica din seria Touched by an Angel și din The Bible, în care a jucat rolul Maria, mama lui Iisus. Roma s-a căsătorit cu producătorul Mark Burnett. Cuplul are trei copii: Reilly Marie Anspaugh, Cameron Burnett și James Burnett. A jucat în peste 200 de episoade din "Touched by an Angel" -1994. Roma a fost și producător pentru seria "The Bible" și pentru filmul "Son of God", cu soțul ei Mark Burnett. Ea este o persoană filantropică, soție și mamă devotată. De-a lungul anilor, activitatea ei a inspirat milioane de oameni din USA și din întreaga lume. Ea a performat cu New York Shakespeare Company, în piese de Shaw și  Ibsen, la Roundabout Theatre Company și Geffen Theatre în Los Angeles. Roma a jucat și rolul Jacqueline Kennedy în seria produsă de NBC intitulată A Woman Named Jackie -1991. Downey a jucat și a produs șapte filme de televiziune pentru postul CBS, ca de exemplu "Borrowed Hearts" cu Eric McCormack, "Second Honeymoon" cu Tim Matheson și "Monday After the Miracle". A jucat cu John Schneider în "Come Dance at My Wedding" și în "Keeping Up With The Randall's", amândouă realizate de canalul Hallmark. Roma Downey a scris și cărți, ca: Love Is a Family, Son of God, Love Makes a Family Display, A Story of God și All of Us: A Novel, A Story of Easter și All of Us, A Story of God și All of Us: Inspirations for Every Day of the Year, și A Story of Christmas and All of Us. De asemenea, a fost gazda seriei pentru rețeaua PAX, numită "Its A Miracle" și a realizat un CD numit "Healing Angel". A fost un voluntar activ în activități de caritate pentru copii la "Operation Smile" timp de 15 ani. A călătorit  cu multe misiuni medicale internaționale în Vietnam, Honduras și Nicaragua, împreună cu soțul ei, Mark Burnett, și cei trei copii, Reilly, James și Cameron. Roma a colaborat cu scriitorul Phil Lollar ("Adventures in Odyssey") pentru producerea seriei animate "Little Angels". Downey a fost producător executiv pentru Ben Hur. Proiectul a fost condus și realizat în 2016 de studiourile MGM și Paramount având ca producător pe Mark Burnett. Downey este producător executiv al documentarului "Faithkeepers" despre persecutarea creștinilor în Orientul Mijlociu. Publicația hollywoodiană Variety recunoaște pe Downey ca fiind una dintre cele mai puternice o sută de femei de la Hollywood. Downey a câștigat în 2014 Movieguide Grace Award pentru rolul Fecioarei Maria. Downey a fost onorată de Variety pe lista Femeilor de impact, în 2013 și în 2014. În plan personal, ea a fost căsătorită întâi cu Leland Orser, din 1987 până în 1989, de care a divorțat; cu David Anspaugh, din 1995 până în 1998, când au divorțat; au un copil; cu Mark Burnett, din 2007 și în prezent. Filmul ei favorit este drama romantică Brief Encounter -1945. Și-a luat masteratul în psihologie spirituală la University of Santa Monica în 2010. Fiica ei, Reilly Marie, a avut câteva roluri în episoade din Atingerea îngerilor -1994 și în alte filme de televiziune în care a apărut Roma. Ea și soțul ei, Mark Burnett, au o casă în Malibu. Mentorul actriței în profesia de actor, dar și o prietenă și o adevărată mamă a fost Della Reese, actriță și cântăreață, (decedată în 2017), nașa fiicei sale, Reilly Marie. I-a dat naștere la 36 de ani, singurei sale fiice, Reilly Anspaugh (Reilly Marie Downey Anspaugh), în 03.06.1996. Tatăl copilului este David Anspaugh. Actrița a primit premiul Sally acordat de The Salvation Army pentru contribuția ei în activitatea de divertisment, în 2015. Roma a fost recompensată în 2016, pentru activitatea ei de la televiziune, cu steaua de la poziția 6664, situată pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.