Biografie

Romain Gary, pe numele real Romain Kacew, cunoscut și sub psedonimul Emile Ajar, a fost romancier, diplomat, pilot, regizor de film francez, s-a născut la data de 08.05.1914, în Vilna, Imperiul Rus, azi Vilnius, Lituania, a fost de origine evreu, și a decedat ca urmare a sinuciderii prin împușcare la data de 02.12.1980, în Paris, Franța. A fost fiul nelegitim al unui celebru actor rus, Ivan Mosjoukine. Cartea sa, „Promise At Dawn”, este o relatare a copilăriei, a adolescenței și a influenței mamei sale poloneze. A fost baza unui film din 1971, regizat de Jules Dassin, iar trei tineri actori l-au jucat pe Gary la vârste diferite. După ce a locuit în Polonia, a devenit cetățean francez în 1935. Ulterior s-a alăturat Serviciului Exterior Francez și a devenit consul francez la Los Angeles. A studiat la Facultatea de Drept din Paris. În industria de film s-a remarcat ca scenarist al unor producții, precum: Ziua cea mai lungă - 1962, Păsările se duc să moară în Peru - 1968 (și regie), Kill ! - 1971 (și regie). În plan personal, el a fost căsătorit cu Lesley Blanch, din 1945 până în 1962; cu actrița Jean Seberg, din 1962 până în 1970; au divorțat; au avut doi copii, Diego Gary, născut în 1962, și Nina Gary, care a murit prematur, ceea ce a produs o mare traumă mamei sale. A fost membru al juriului la Festivalul de Film de la Cannes, în 1962, membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în 1979. Se spune despre romanul său din 1958, „Lady L”, că a fost inspirat de soția sa, Lesley Blanch (s-a născut la 6 iunie 1904 și a murit la 7 mai 2007, cu o lună înainte de a împlini 103 ani). Sophia Loren a interpretat rolul principal din ecranizarea romanului, Lady L, în 1965.