Biografie

       Ron Moody pe numele adevărat Ronald Moodnick, a fost actor de teatru, film, televiziune, care s-a născut la data de 08.01.1924, în Tottenham, Middlesex, Marea Britanie, și care a decedat din cauze naturale la data de 11.06.2015, la Londra, Marea Britanie. A fost fiul unui tencuitor. Mama sa, Kate (Ogus), era de origine evreiască lituaniană, iar tatăl său, Bernard Moodnick, era de origine evreiască rusă. Ron nu a arătat interes pentru actorie până la vârsta de 29 de ani. S-a gândit să fie economist sau sociolog (instruit la London School of Economics), dar destinul i-a rezervat altceva: a devenit un artist de top în Anglia, din 1952. Scena muzicală britanică i-a oferit o șansă la o companie londoneză în „Candide” de Leonard Bernstein, în 1959. Moody a jucat în serialul de televiziune The Avengers (1961), în comedia The Mouse on the Moon (1963) și în filmul Crimă în culise (1964), ambele cu Margaret Rutherford. În 1968, a jucat pe scenă rolul vieții lui, Fagin, din Oliver, iar în 1969, l-a recreat în versiunea cinematografică muzicală a cărții Oliver Twist, intitulată Oliver !, rol pentru care el a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol principal, în 1969. Deși nu a mai avut niciodată succesul din Oliver ! (1968), Moody s-a remarcat în rolul Uriah Heep într-o versiune de televiziune a romanului David Copperfield de Charles Dickens (1970). A fost nominalizat la Premiul Tony pentru prestația de pe Broadway din 1984, la categoria cel mai bun actor (muzical) pentru „Oliver !”. Alte roluri atât dramatice, cât și comice, a mai interpretat în filme, precum: The Twelve Chairs (1970), Flight of the Doves (1971), Legend of the Werewolf (1975), The Spaceman și King Arthur (1979, Unidentified Flying Oddball, rolul Merlin), Wrong Is Right (1982), Unde este Parsifal ? (1984), Highway to Heaven (1984), Fantoma lui Emily (1992), Un copil la curtea regelui Arthur (1995) (rolul Merlin), The 3 Kings (2000), Revelation (2001), Paradise Grove (2003), Lost Dogs (2005). El a reluat rolul Fagin în 1985 într-un spectacol Royal Variety la The Theatre Royal din Drury Lane, înaintea reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh. Moody a creat voci în seriale pentru copii, inclusiv Into the Labyrinth (1981) și The Telebugs (1986). Ocazional a apărut la televiziunea americană în episoade din anii 1980 din Autostrada spre cer; Crimă, a scris ea. În plan personal, el a fost căsătorit cu Therese Blackbourn, din 1985 până în 2015, la moartea lui. Au avut șase copii. A fost incinerat, iar cenușa lui a fost presărată în Midlands.