Comentarii Comentează
  • blacksea_rider
    pe 19 Martie 2024 13:58
    Rossana Podestà (n. 20 iunie 1934, Tripoli, Libia – d. 10 decembrie 2013, Roma) a fost o actriță de film italiană.Podestà și-a petrecut copilăria în Tripoli, pe acea vreme Libia fiind colonie a Italiei. Fiind fiica unor coloniști italieni, avea cetățenie italiană, astfel că după cel de-al Doilea Război Mondial, părinților ei fiindu-le clar că nu au nici un viitor în Libia, s-au mutat la Roma, unde nu după mult timp Rossana s-a dedicat actoriei. Încă din timpul școlii a debutat în anul 1952 în filmul dramatic italian Domani è un altro giorno de Léonide Moguy. În 1952 a jucat în filmul de aventuri Il moschettiere fantasma de Max Calandri, iar în 1954 urmând filmul Fetele din San Frediano (Le ragazze di San Frediano) de Valerio Zurlini. A făcut senzație scandalizând critica internațională în anul 1953, cu rolul ei erotic în personajul Rossanei din filmul mexican Plasa (La red) de regizorul Emilio Fernández, care în același an a fost prezentat la Festivalul de la Cannes. Anii următori, de multe ori Podestà a fost distribuită în roluri de Femme fatale și ca seducătoare irezistibilă.Astfel în 1954 a jucat alături de Kirk Douglas, Anthony Quinn și Silvana Mangano rolul lui Nausicaa în filmul de aventuri Ulise de Mario Camerini. Un alt succes internațional la obținut în anul 1956 ca frumoasa Elena în filmul Elena din Troia de regizorul Robert Wise
  • cosmin742000
    pe 29 Noiembrie 2012 13:01
    O actrita foarte buna cu o variata gama de roluri de la comedii sexy pana la filme istorice
  • alex_il_fenomeno
    pe 02 Septembrie 2012 13:51
    o actrita extraordinara , ce a facut niste roluri de o acuratete covarsitoare ! numai Elena din Troia sa urmaresti si cred ca deja ramai fara cuvinte la adresa acesteia !