Biografie

Ruben Östlund s-a născut la data de 13.04.1974, în Styrso, Goteborg, Suedia. După liceu, a început să lucreze în diferite stațiuni de schi din Alpi, în timpul iernii. De atunci a început să facă videoclipuri despre schi pentru prietenii săi, ceea ce l-a ajutat să obțină un loc de muncă la o companie de producție locală. A studiat film la Universitatea din Goteborg, absolvind în 2001. A fost acceptat la școală pe baza filmelor sale de schi. Împreună cu producătorul de film Erik Hemmendorff, este co-fondatorul companiei de producție Plattform Produktion, care produce filmele sale. A devenit regizor de film, activ din 1993. S-a remarcat pentru filmele sale de comedie neagră și satirice, The Guitar Mongoloid (2004, a câștigat premiul FIPRESCI la cel de-al 27-lea Festival Internațional de Film de la Moscova), Involuntary (2008), Play (2011), Force Majeure (2014; a concurat la secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes și a câștigat Premiul juriului în 2014; a ratat selecția la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin). Scurtmetrajul lui Östlund, Incident by a Bank, a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj la cea de-a 60-a ediție a Festivalului Intrenațional de Film de la Berlin și Marele Premiu la Festivalul de Film de la Tampere, în 2011. The Square (2017) și Triangle of Sadness (2022), au primit recenzii în mare parte pozitive și au câștigat premii la Festivalul de Film de la Cannes, inclusiv Palme d'Or, în 2017 și 2022. Debutul său regizoral în limba engleză din 2022, Triangle of Sadness, care a câștigat titlul cel mai bun regizor la Gala Guldbaggen-2023, a primit aprecieri de critică și i-a adus nominalizări la premiul Oscar-2023 la categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cel mai bun film. În 2016, a fost membru al juriului pentru secțiunea Un Certain Regard de la Cannes. În 2020, a primit Medalia de aur a Regelui pentru eforturi semnificative în filmul suedez. În plan personal, a fost căsătorit cu regizoarea Anna Östlund. Au împreună fete gemene, Alva și Hilda, născute în 2004. Au divorțat în 2008. El are o relație cu fotograful de modă, Sina Görcz, din 2014 și în prezent. Au un fiu pe nume Elias.