Biografie

Rudi Rosenfeld (scris și Rudy) (n. 4 august 1941, Cernăuți) este un actor evreu de teatru și film din România.

Deși se poate spune că s-a născut în Teatrul Evreiesc de Stat, cu care mai cochetează și în zilele noastre, a jucat și ca actor român în nenumărate filme de comedie, istorie sau dramă.

S-a născut la Cernăuți, sub regimul de teroare aplicat populației evreiești a orașului de către regimul antonescian, după recuperarea localității din mâinile armatei sovietice. Rudy Rosenfeld a debutat la o vârstă foarte fragedă, la numai 13 ani, atunci când s-au făcut preselecții la TES (Teatru Evreiesc de Stat), actorul nu a stat pe gânduri, și și-a dorit cu ardoare să participe, iar regizorii văzând că este talentat chiar fiind atât de mic, l-au acceptat numai decât. Actorul a jucat cu mari nume ale TES, Sevila Pastor, a jucat rolul lui Frank în inegalabilul Frank al V-lea de Dürrenmat, a jucat în limba română,în 300 de spectacole în turneu prin întreaga Românie, dar și în limba pe care o cunoaște cel mai bine, idiș de nici mai mult sau mai puțin, de 80 de ori.

Prin rolurile de marcă, carisma, umorul și mai ales efortul depus pentru a mulțumi publicul, s-a remarcat pentru spectatorii de toate vârstele, dar a știut să se facă plăcut și în materie de film animat.

Primul său proiect de acest tip (2002), a fost Atlantida: Imperiul Dispărut, unde și-a împrumutat vocea pentru cea a Regelui Kashekim Nedakh, în original voce aparținându-i lui Leonard Nimoy Și-a împrumutat vocea pentru un Cadillac Coupe de Ville din 1975, mai precis, pentru o mașină din filmul de animație Mașini (Cars), vocea în original aparținându-i lui Humpy Wheeler (2006) A dublat vocea lui Axe (Topor) în limba română, din filmul Frumoasa și Bestia 2: Crăciun Fermecat, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennett. Mai recent și-a dres vocea și pentru Friend Owl (Bufniță) în clasicul nemuritor Disney Bambi (2010) și Bambi 2 (2011), vocile în original aparținându-le lui Will Wright și Keith Ferguson.