Biografie

Ruth Prawer Jhabvala, pe numele real Ruth Prawer, s-a născut la data de 07.05.1927, în Köln, Renania de Nord-Westfalia, Germania, și a decedat în urma unor complicații ale unei afecțiuni pulmonare la data de 03.04.2013, în Manhattan, New York, SUA. S-a născut într-o familie evreiască, care a fugit din Germania nazistă în 1939 pentru a începe o nouă viață în Marea Britanie. A studiat literatura engleză la St. Mary College, la Universitatea din Londra, și și-a luat diploma în 1951. A fost scenaristă, cunoscută pentru activitatea ei la filmele: A Room with a View (1986, a primit premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat, în 1987), Howards End (1992, a câștigat premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat, în 1993), The Remains of the Day (1993). A devenit cetățean american în 1986. În plan personal, a fost căsătorită cu Cyrus Jhabvala, din 1951 până în 2013, la moartea ei; au avut 3 copii. Și-a cunoscut soțul la Londra și s-au mutat în India, în anii 1950. Ea a fost abordată de Merchant și Ivory pentru a realiza un film după romanul ei din 1960, „The Householder”. Ea a fost de acord să scrie scenariul pentru The Householder (1963) ceea ce a fost începutul unui parteneriat de succes. A colaborat ca scenaristă cu echipa de producție Merchant Ivory. În 1975 a primit Premiul Booker pentru romanul ei, „Căldură și praf”. Ambele premii Oscar au fost pentru scenarii adaptate ale romanelor EM Forster. A fost distinsă cu CBE (Comandantul Ordinului Imperiului Britanic) în Lista de Onoare a Reginei, în 1998, pentru serviciile sale în domeniul literaturii.