Biografie

Sam Elliot, pe numele sau de botez Samuel Pack Elliot, este un actor american de film nascut in Sacremento, California la data de 9 august 1944.

Tatal sau era angajat al Departamentul de Interne, iar mama sa antrenoare de fitness. Inainte de a intra la liceu, familia sa se muta in Oregon unde tanarul Sam absolva David Douglas High School in Portland, dupa care urmeaza cursurile Colegiului Clark din Vancouver, Washington timp de doi ani. In acest timp, fiind atras de teatru, reuseste sa intre in distributia piesei Guys and dolls, fapt pentru care este remarcat in presa locala care sugereaza ideea ca acesta sa devina actor profesionist. Curand dupa aceea avea sa declare ca pleaca la Hollywood pentru a deveni un star. Devine membru al fratiei Sigma Alpha Epsilon al Universitatii California State din Los Angeles. Lucreaza in constructii in timp ce studiaza actoria in Los Angeles.

Cariera sa incepe in 1969 odata cu scurta sa aparitie in filmul Butch Cassidy and the Sundance Kid, fiind remarcat pentru alura sa perfecta de cowboy. In acelasi film a jucat si Katharine Ross, cea care in 1984 ii va deveni sotie, insa cei doi au aparut in scene diferite, astfel ca nu s-au intalnit niciodata pe platourile de filmare. Abia in 1978 cei doi s-au cunoscut, atunci cand au jucat impreuna in productia The Legacy, iar de atunci au ramas nedespartiti.

Intre 1970-1971 apare in miniseria TV Misiune imposibila, apoi in miniseria Murder in Texas(1981), unde joaca rolul unui asasin, Intre aceste seriale il putem vedea in filmele tv The Sacketts (1979), The Shadow Riders (1982) sau The Yellow Rose (1983). In toate aceste productii de televiziune joaca roluri numai de cowboy avand un mare succes.

Marca inregistrata a lui Sam Elliot este vocea sa grava, inaltimea (are 1.88m) si mustata, motive pentru care a devenit vocea cea mai cunoscuta a americanilor in materie de publicitate, aparand in multe reclame celebre precum cele ale firmelor Chevy, IBM, Union Pacific, Toyota (pentru modelul Tundra) sau Coors Beer.

In ultimii ani a aparut in filme de categoria I, fiind un actor foarte bine cotat. Apare astfel printre altele in Tombstone (1993), We were soldiers (2002), Hulk (2003), Golden Compass (2007).

Este casatorit cu Katharine Ross din 1 mai 1984 si impreuna au o fata, Cleo Rose, nascuta in 17 septembrie 1984.