Filmele mele Inchide
Biografie

Sandra Hüller s-a născut la 30.04.1978, în Suhl, Germania. A crescut în Friedrichroda. Este cea mai mare dintre cei doi copii ai unei familii de educatori. Tatăl ei a predat la un centru pentru ucenici, iar mama ei a făcut meditații. În liceu, Hüller a debutat pe scenă în 1996 cu spectacolul Wir Voodookinder la Theatertreffen der Jugend din Berlin. A studiat actoria din 1996 până în 2000 la Hochschule Für Schauspielkunst Ernst Busch din Berlin. A jucat din 1998 până în 2001 la Teatrul Jena din Turingia, și apoi, timp de un an, la Schauspiel în Leipzig. A lucrat apoi, până în 2006, la Teatrul din Basel, Elveția. A jucat în filme germane, austriece, americane, britanice, franceze. A interpretat-o pe Anneliese Michel în Requiem (2006, drama lui Hans-Christian Schmid, pentru care a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță). La cea de-a 62-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2012, Hüller a făcut parte din juriul care a ales Vilaine Fille Mauvais Garçon de Justine Triet drept cel mai bun scurtmetraj al festivalului. Din 2012 până în 2015, Hüller a fost membră a Kammerspiele München, unde a lucrat cu regizorul Johan Simons. În 2014, ea a câștigat Premiul filmului german pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea lui Franziska Feldenhoven în filmul lui Frauke Finsterwalder: FinsterworldÎn 2016, cu rolul unei fiice cu probleme din comedia lui Maren Ade, Toni Erdmann, a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță pentru film european. În 2017, ea a acceptat invitația de a deveni membră a Academiei de Arte din Berlin. Hüller a devenit în 2018 membră în compania de teatru Schauspiel Bochum și cu această ocazie a lucrat din nou alături de Johan Simons. În 2018, ea a jucat rolul principal în adaptarea lui Simons a piesei Penthesilea în Bochum și la Festivalul de teatru la Salzburg. Din 2019, ea a apărut în Hamlet, versiunea regizată de Simons. În 2019, Hüller a făcut parte din juriul celui de-al 69-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, prezidat de actrița Juliette Binoche. În același an ea a apărut în două filme franceze, Sibyl de Justine Triet, în rolul regizoarei Mika, și în Proxima de Alice Winocour, în rolul psihologului Wendy. În 2023, Hüller a interpretat-o pe Irma Sztáray în comedia istorică regizată de Frauke Finsterwalder, Sisi & I, și a fost nominalizată la Premiul German de Film pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea sa. A avut rolurile principale în drama The Zone of Interest, de Jonathan Glazer, și Anatomy of a Fall, drama regizată de Justine Triet. Rolul de femeie acuzată de moartea soțului ei în Anatomy of a Fall i-a adus un al doilea Premiu pentru Film European pentru cea mai bună actriță și o nominalizare la Globul de Aur. În plan personal, Hüller locuiește în Leipzig-Plagwitz, Germania, împreună cu fiica ei născută în 2011.