Biografie

Sara Gay Forden este o scriitoare germană, născută în orașul Frankfurt, care a locuit și în Argentina, Polonia, Mexic, Italia. Are o diplomă de master în economie și afaceri internaționale de la Johns Hopkins School of Advanced International Studies și o diplomă de licență în limba engleză de la Mount Holyoke College. Autoarea în majoritatea scrierilor ei se bazează pe mărci și personaje din domeniul modei. Sara a locuit în Milano, Italia, timp de 22 de ani, raportând despre explozia brandurilor de modă precum Armani, Prada și Versace în megabranduri globale. Este autoarea unei bine vândute cărți „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed”, publicată de Harper Collins, în 2000. Regizorul laureat al Oscarului, Ridley Scott, a ales cartea pentru filmul său, House of Gucci, lansat în 2021. În timp ce se afla în Italia, Sara a scris și despre alte subiecte de afaceri, inclusiv despre oferta Fiat de a schimba Chrysler și implozia amețitoare a gigantului italian Parmalat. A lansat o revistă italiană pentru femei intitulată LUNA, a scris rubrici săptămânale despre starea industriei bunurilor de lux în cotidianul italian Milano Finanza Fashion (MFF) și a fost un comentator regulat la Class TV.