Biografie

Sean John Combs s-a născut la 4 noiembrie 1969; este un rapper american, designer, director, producator, actor. Sean Combs s-a născut in Westchester County, New York, fiind fiul lui Janice si Melvin Combs. El a crescut in Mount Vernon, o zonă aflată in nordul orasului New York, aflat la granița cu cartierul Bronx. Cand Sean avea trei ani, tatăl său a fost împușcat mortal în propria mașină în data de 26 ianuarie 1972, pe cand se intorcea de la o pretrecere din Manhattan.

În octombrie 2006, și-a schimbat numele de scena în Diddy (adoptat în august 2005). Anterior acestei schimbări, era cunoscut drept Puff Daddy și mai târziu ca P. Diddy („Puff” și „Puffy” erau doar porecle, însă nu era nimic oficial). Încă poartă numele de P. Diddy în Noua Zeelandă și în Marea Britanie, după ce a fost dat în judecată de alt artist care purta deja numele de „Diddy”. El este implicat în compania „Bad Boy Records”, linia de îmbrăcămite „Sean John” și „Sean by Sean Combs”, o companie care se ocupă de producția cinematografică și două restaurante. A preluat rolul de director executiv, performer, producător al emisiunii difuzate pe MTV, „Making the Band”, scriitor, designer de îmbrăcăminte și actor la teatrul Broadway. Diddy are o avere impresionantă, estimată la 358 milioane de dolari, fiind pe locul al doilea din industria hip-hop.

Ca actor, a interpretat rolul Lawrence Musgrove din filmul Puterea dragostei / Mingea monstrului, alături de Halle Berry, laureată a premiului Oscar pentru rol. Mama lui Sean Combs a fost model, iar tatăl său a servit în Forțele Aeriene Americane (U.S. Air Force). Sean și-a început cariera de rapper în 1997.  Primul său album a fost lansat în același an. De atunci, a mai lansat încă cinci-șase albume. Câteva dintre melodiile sale au devenit hituri, câștigând premii de-a lungul carierei sale. A mai cântat cu alți rapperi și trupe. De asemenea, a apărut în emisiuni de televiziune și filme, de obicei ca invitat special.