Actriță americană, pe numele ei adevărat Shirley Schrift, s-a născut în 18 august 1920 în St Louis, Missouri. Părinții actriței erau evrei de origine, mama Rose (născută Winter), iar tatăl Schrift Jonas, era designer de îmbrăcăminte pentru bărbați. Familia ei sa mutat în Brooklyn, New York, atunci când ea avea trei ani. Sora ei, Blanche Schrift s-a căsătorit mai târziu cu George Boroff, care a condus Teatrul Circle (numit acum El Centro Theatre ) în Los Angeles. Shirley a studiat la „The New School” în New York.
A părăsit școala la 15 ani, pentru a lucra ca funcționar și model în timp ce studia drama și participa la diverse concursuri de frumusețe, ceea ce a determinat-o în cele din urmă să-și dorească să devină actriță.
Shelley (Shirley) a fost vara actorului Tony Curtis (Bernard Schwartz), pe care l-a și ajutat la începutul carierei, imediat după retragerea acestuia în viață civilă la sfârșitul celui de al II-lea război mondial timp în care activat în cadrul U.S. Navy (Marina Americană).
Prima ei apariție pe Broadway, a fost în 1941 în piesa „The Night Before Christmas” (Noaptea de dinainte de Crăciun). Fiind necesar să se înscrie în Uniunea Actorilor Profesioniști (Actors Equity Union), a trebuit să împrumute 25 de $ de la sora ei (o mică avere pe acea vreme), care în acea perioadă urma o școală de surori medicale și care, a strâns banii necesari pentru a-și ajuta sora donând sânge.
Își alege numele de scenă împrumutând prenumele poetului ei preferat Percy Bysshe Shelley, și numele de fată a mamei (Winter) căruia i-a mai adăugau un „s” când a început să fie numită "Chilly Winter".
La începutul anilor ’40 Winters se îndreaptă spre vest, semnând un contract cu Columbia Film, dar a fost distribuită doar în roluri minore. În acea perioadă a împărțit un apartament cu Marilyn Monroe, și chiar un costum de baie pentru o reclamă și o haină de nurcă pentru diverse întâlniri și apariții în public.
În acea perioadă a avut doar roluri nesemnificative, primul rol important este cel din A Double Life (1947) în rolul Pat Kroll, unde interpretează rolul victimei unui amant nebun (Anthony John) interpretat de Ronald Colman. Urmează o ascensiune destul de rapidă prin rolurile Myrtle Wilson din „The Great Gatsby (1949)”, Lola Manners din western-ul „Winchester '73 (1950)”.
Renunță la limitările rolurilor de „blondă sexi”, în filmul „A Place in the Sun (1951)”, unul din filmele de reper din cinematografia Americană (conform criticii vremii) unde, în rolul Alice Tripp, renunțând la machiaj, pune în valoare foarte bine frumusețea tinerei Elizabeth Taylor, fiind de altfel și nominalizată pentru acest rol la Oscar, la categoria „Cea mai buna actriță”.
În anii ’50, actrița continuă să apară peste 20 de filme, din care se remarca rolurile memorabile din capodopera „The Night of the Hunter (1955)” în regia lui Charles Laughton unde alături de Robert Mitchum și Lillian Gish înterpretează personajul Willa Harper, sau al Mrs. Petronella Van Daan din „The Diary of Anne Frank (1959)”, rol pentru care a câștigat și Oscarul la categoria “Cea mai buna actrita intr-un rol secundar”. Shelley Winters a donat acest premiu muzeului „Anne Frank House” din Amsterdam.
Tot în aceasta perioadă apare și pe scenă cu diverse roluri, de menționat fiind cel din „A Hatful of Rain” jucat pe Broadway, în compania viitorului său soț Anthony Franciosa.
În 1962 Shelley Winters interpreteză rolul Charlotte Haze din filmul regizat de Stanley Kubrick „Lolita” iar în 1966 rolul lui Ruby în „Alfie”, ambele filme având câte un remake, „Lolita” în 1997 iar „Alfie” în 2004. În 1966 câștigă al doilea Oscar tot la categoria “Cea mai buna actriță intr-un rol secundar” pentru prestația din filmul „A Patch of Blue (1965)” în rolul Rose-Ann D'Arcy (o sudistă bigotă), unde-i dă replica lui Sidney Poitier care interpretează personajul Gordon Ralfe. Primește de asemenea premiul Golden Globe în anul 1973 pentru rolul Belle Rosen din „The Poseidon Adventure (1972)” și în anul 1977 pentru rolul Faye Lapinsky din „Next Stop, Greenwich Village (1976)”.
A fost una dintre primii fani ai lui Robert de Niro, sprijinindu-l pe acesta (prin intermediul finei sale, actrița Sally Kirkland, care se ocupa de casting) să obțina rolul Lloyd Barker (fiul psihopat al lui Kate 'Ma' Barker, personaj interpretat chiar de Winters).
În 1960 a fost printre sponsorii unei controversate campanii de publicitate în The New York Times, impreuna cu Eleanor Roosevelt și Carroll Diahann , pentru "Comitetul apărare a lui Martin Luther King Jr. și lupta pentru libertate în Sud ". Gloria Steinem a afirmat despre Winters că a ajutat la crearea bazei mișcărilor feministe, prin portretizarea victimele care nu au renunțat la lupta pentru aceste idealuri.
În această perioadă Shelley Winters era destul de prezentă în paginile de știri mondene. Căsătoriile ei furtunoase, romanțele ei cu vedete, opiniile ei politice, sprijinul mișcărilor feministe au păstrat numele ei în atenția publicului.
Faptul că i-a turnat un pahar de băutură în cap lui Oliver Reed, după ce aceste a făcut o remarcă sexistă într-un șhow de televiziune, nu a ajutat-o să iasă din atenția presei.
Viața personală a Shelley Winters a fost una din cele mai discutate în media, asta și datorită celor două autobiografii, devenite best seller-uri despre care unii critici afirmau că ar fi dezvăluit mai mult decât era necesar din relațiile sale cu diverși bărbați, pe lista ei de cuceriri aflându-se Robert Blake , Marlon Brando , Sean Connery , Albert Finney , Errol Flynn , Clark Gable , John Garfield , Sterling Hayden , William Holden , Howard Hughes , Joseph P. Kennedy , Burt Lancaster , Anthony Quinn , și Lawrence Tierney.
A fost căsătorită de 4 ori: cu căpitanul Mack Paul Mayer s-a căsătorit în anul nou 1942 și divorțează în 1948. Mayer nu a putut să se obișnuiască cu stilul de viață Hollywoodian al lui Shelley dorind o soție ceva mai „tradiționalistă”. Winters va purta verighetă lui până la moartea ei, păstrând o relație de prietenie departe de privirile presei. În 28 Aprilie 1952 se căsătorește cu Vittorio Gassman, de care divorțează în 2 Iunie 1954. Au împreună o fată Victoria, care în prezent este medic de medicină internă (singurul copil al Shelley Winters). În 4 mai 1957 se căsătorește cu Anthony Franciosa de care divorțează în 18 Noiembrie 1960. Cu câteva ore înainte de moartea ei se căsătorește cu Gerry DeFord cu care conviețuise timp de 19 ani.
Shelley Winters a fost personalitate efervescentă și pasională, a iubit cu pasiune, s-a dedicat cu pasiune cauzelor în care credea fie că era vorba de subiecte politice sau sociale, a studiat și muncit cu pasiune pe platourile de filmare, pe scenele teatrelor sau în sala de clasă. Cu un deosebit simț al ironiei, și sarcasmului a încântat publicul prin opiniile provocatoare exprimate în interviurile acordate, părând să aibă o părere avizată referitor la orice subiect.
Percepută inițial ca „Bomba blondă” a Hollywood-ului, ea reușește să scape de imaginea de sex simbol. A studiat Shakespeare cu Charles Laughton , asimilând o vastă cultură literară, și teatrală, citind și analizând toate piesele care au fost scrise, și întreaga istorie a teatrului. În timpul anilor 1950 a lucrat cu Lee Strasberg 's Actor's Studio cu o pasiune aproape religioasă. Nu a încetat niciodată să studieze actoria ajungând să predea și să fie considerată unul din cei mai apreciați profesori de actorie.
Moare pe 14 ianuarie 2006 de insuficiență cardiacă la Centrul de Reabilitare din Beverly Hills, după ce mai suferise un atac de cord pe 14 octombrie 2005.
Câștigătoare a 2 premii Oscar și 5 premii Golden Globe, formator de talente (considerată unul dintre cei mai mari profesori americani de "metoda"), Shelley Winters și-a pus amprenta asupra cinematografiei americane pe o durată de peste 5 decenii.
Are o stea pentru film, în partea de est, aria 1700, pe Vine Street.
