Biografie

Silviu Mircescu (n. 30 mai 1989) este un actor de teatru, film și televiziune din România. Mircescu a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale în anul 2012. Prima sa apariție TV a fost în toamna anului 2013, în urma participării la audițiile celui de-al treilea sezon al emisiunii-concurs Vocea României. Acesta a interpretat piesa „Dragostea-i nebună” a truei pop-rock Stigma, însă nu a reușit să se califice în etapa următoare.

În prezent, Mircescu este actor la Teatrul Național din București și la Teatrul Bulandra. Printre spectacolele în care apare se numără „Visul unei nopți de vară” (alături de actrița Maia Morgenstern) și „Regele Lear” (alături de actorii Marius Manole și Mihai Constantin). Acesta a jucat și în seriale TV precum O nouă viață, Când mama nu-i acasă și O grămadă de caramele.

În luna mai a anului 2018, Mircescu împreună cu Andreea Bălan au lansat piesa „Așa de frumos”.