Biografie

Sophie Marceau este o actriță franceză de film care a apărut în 35 de filme. În timpul adolescenței a devenit populară prin filmele ei de debut "La Boum" (1980) și "La Boum 2" (1982), pentru care a primit premiul Cesar pentru cea mai buna tanara speranta. În afară de filmele făcute în limba franceză, ea a jucat și în "Braveheart" (1995) si a fost Bond girl în "The world is not Enough" (1999).

Sophie Daniele Sylvie Maupu, cu numele de scenă Sophie Marceau, este fiica unei asistente de vânzări, Simone Morisset, și a unui șofer de camion, Benoit Maupu. Are un frate actor, Sylvain Maupu. A studiat la Ecole Florent din Paris. A fost descoperită de regizorul francez Claude Pinoteau, care căuta chipuri tinere pentru filmul său Prima dragoste, din 1980. A primit rolul și a avut succes. A fost aleasă cea mai romantică actriță pentru rolul ei din Chouans, în 1988, la Festivalul Internațional al Filmului Romantic de la Cabourg. A fost recompensată cu premiul Moliere drept cea mai mare revelație teatrală pentru prestația ei din Eurydice et Pygmalion, în 1994. 

În privința vieții sale private, actrița a avut ca parteneri pe regizorul polonez Andrzej Zulawski (1985-2001; din relația lor a rezultat un fiu, Vincent Zulawski); pe Jim Lemley (2001-2007; au o fiică, Juliette Lemley). A fost căsătorită cu actorul Christopher Lambert (partener în filmul Cartagena-2009), din 2007 până în 2014.