Chira Dragomir, sora soţiei sale, fostă parteneră de teatru, i-a făcut lui Ştefan Mihăilescu-Brăila un portret incredibil în cartea Rodicăi Mandache. „Cum era? Era urât. Avea un nas enorm, a fost chel de tânăr, cel puţin eu aşa mi-l amintesc. Avea o gură cu buze subţiri şi cea de jos era puţin mai scoasă afară şi mai decolorată. Doi ochi mici, foarte apropiaţi, negri, strălucitori. Şi nasul acela era aşa de proeminent încât făcea impresia că trage şi ochii după el. Era un bărbat de 1,62 m, maximum 1,65 m, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un bărbat. Lat în umeri, cu alură sportivă, foarte agil, cu gesturi spontane. Mergea cu gâtul întins, aşa, ca să pară mai înalt. Ei, a suferit mult că era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, îi plăcea să meargă pe jos, să-l vadă lumea. Şi era când cu capul învârtit la dreapta, când la stânga să vadă dacă este observat, dacă îl recunoaşte cineva. Îi plăcea să cânte şi să danseze. Se pretindea a fi un bun dansator, dar vai de capul tău dacă te invita la un tangou. Suferea de inspiraţie şi inventa figuri. Nu dansa după canoane şi partenera nu putea ghici fanteziile lui. Nu mai vorbesc despre călcatul pe picioare. Când dansa era nemaipomenit de caraghios, dar el era convins că era un mare dansator. Şi mai mult decât atât, când se termina muzica şi nu mai dansa nimeni, el făcea un moment solo – se credea balerin, făcea nişte figuri cu paşi mici, mai şi cânta. Avea o voce bună, cu un timbru frumos; când cânta avea un farmec bărbătesc şi îi imita nemaipomenit pe Nat King Cole şi pe Dean Martin. Dar cânta de toate: tangouri, ro­manţe, cântece de petrecere, melodiile tinereţii lui: «La căsuţa albă», «Du-mă acasă, măi tramvai», «Doi ochi verzi, doi ochi albaştri», «Iubesc femeia». Îi plăcea să fie în centrul atenţiei, era leneş, foarte. Decât să bată un cui într-un scaun, mai bine şi-l bătea în mână. Era foarte ciudat. Foarte avar şi foarte generos, în acelaşi timp. Nu era mo­dest. Îşi cunoştea bine valoarea“, povestea cumnata artistului.

A fost un actor foarte bun si un coleg mi-a povestit cum l-a ajutat sa isi coase un buzunar rupt la restaurant.Obiceiul artistilor.

Braileanul nostru sugubai, artistul de comedie Ștefan Mihăilescu-Brăila, ramane unul dintre cei mai buni din breasla sa.

Un actor pe drept cuvant emerit,am ascultat si multe piese de teatru radiofonic in care interpreteaza rolurile magistral!

A jucat rolul lui Bachus din celebrul film Secretul lui Bachus regizat de Geo Saizescu.Ii plăceau filmele americane, in adolescenţă îşi dorea sa emigreze in Statele Unite, era un talentat actor de comedie.

Un actor de comedie exceptional. Recomand tuturor fanilor sa citeasca cartea despre el: "O carte atipica despre un actor atipic" scrisa de Rodica Mandache.

Un actor bun al Romaniei...care a jucat in filme frumoase si a facut-o foate bine.

Ştefan Mihăilescu-Brăila, a fost un exceptional actor de comedie!

Inca un nume mare al filmului si teatrului romanesc care nu mai e printre noi

Rămâne unul dintre cei mai populari actori ai ecranului românesc...

dupa cat de multe filme are si dupa ce roluri , deja merita considerat un actor legendar , caruia trebuie sa ii prezentam toate onorurile !

Mi-este dor de acest actor charismatic...Foarte bun cum altul nu va mai exista.

Un super acor de comedie. Azi nu ii vad inlocuitor....

Desi nu a avut un fizic impresionant Stefan Mihailescu-Braila a reusit sa se impuna si sa joace roluri chiar de dur.Ramane pe vecie in amintirea noastra ,,Nea Bachus"si multele roluri de comedie pe care le-a realizat.

Talentul nu se invata ci te nasti cu el, fara prea multa scoala, Stefan Mihailescu-Braila a fost nevoit sa-si termine liceul la seral pentru ca altfel nu i se putea acorda titlul de artist emerit.

Exceptional AMATOR.
Ma intreb ce film ar fi FACUT CRISTI PUIU daca traia azi STEFAN?