Biografie

Stephanie Leonidas s-a născut pe 14 februarie 1984 în Londra, mama ei fiind de origine engleză, iar tatăl de origine greacă. Fratele ei, Dimitri Leonidas, și sora ei, Georgina Leonidas, sunt de asemenea actori; o altă soră a sa este profesoară. Stephanie a început actoria la vârsta de 8 ani în teatrul comunității; la vârsta de 9 ani a dobândit un agent și a început să lucreze în televiziune.

Joacă în drama "Daddy's Girl", serialul "Night and Day" și un episod din 2004 al serialului "Doc Martin" în care o interpreteaza pe Melanie, o fată de 15 ani din Portwenn care dezvoltă o fascinație nesănătoasă pentru chirurg. Mai recent ea a jucat în filmul "MirrorMask" al cărui regizor este Dave McKean, având două roluri: Helena și Anti-Helena, și în filmul "Dracula", o adaptare a BBC-ului. A mai interpretat-o pe Adela într-o productie a lui Lorca: "The House of Bernarda Alba" la Coventry's Belgrade Theatre, și rolul Dani în "The Sugar Syndrome", pus în scenă la Royal Court Theatre Upstairs, în Londra. În această ultimă producție, critica Lizzie Loveridge a spus că Stephanie a jucat "mult mai bine decât s- ar fi așteptat la vârsta ei". Stephanie a jucat la Festivalul Transatlantyk în piesa numită "Influence", scrisă de Shem Bitterman. A intrat în echipa lui Dave Mckean pentru a lucra la filmul "Luna", lansat in 2013.