Biografie

Stephen Boss s-a născut la 29.09.1982, în Montgomery, Alabama, SUA, și a decedat ca urmare a sinuciderii prin împușcare, la 13.12.2022, în Los Angeles, California, SUA. În 2000, el a absolvit Liceul Lee din Montgomery, Alabama. A studiat Dance Performance la Southern Union State Community College din Wadley, Alabama și Chapman University. În 2003, a fost semifinalist la The Wade Robson Project, vicecampion la competiția de talente de televiziune, Star Search. A coregrafiat pentru cântărețul pop/R&B sud-coreean, Se7en. În 2009, a debutat în colectivul de comedie, TheKommune.com, în mai multe videoclipuri din seriale de sketch. În sezonul 3 din So You Think You Can Dance (2005), numit și tWitch a fost învins de Hokuto Hok Konishi și nu a ajuns în top 20. A revenit în sezonul următor, a ajuns în top 20, a fost pe locul secund în finală. A plecat în turneu cu primii 10 finaliști, unde a interpretat, alături de Katee Shean, piesa nominalizată la Emmy, Mercy. În timpul sezonului 4, a dansat cu Katee Shean pe o piesă contemporană coregrafiată de Mia Michaels. Dansul a fost nominalizat la un Emmy pentru coregrafie la cea de-a 61-a ediție a premiilor Primetime Emmy. În 2010, a fost ales unul dintre cei 10 dansatori All-Star pentru sezonul 7 al SYTYCD. A apărut în două sezoane din The Ellen DeGeneres Show. A devenit producător executiv. Boss a fost distribuit ca Marcel X în filmul cu supereroi Perfectus și mai târziu a avut un rol în filmul Ushers. A fost un fan de benzi desenate, în special de Superman. A fost membru al trupelor de dans, Breed OCLA și Chill Factor Crew. Twitch și Allison Holker, soția sa, aveau o linie de îmbrăcăminte de sport numită „DSG x tWitch + Allison Collection”, care a fost vândută de Dick’s Sporting Goods. Pe 13 decembrie 2022, soția lui Boss, Allison Hokler, a spus poliției că el a părăsit casa lor fără mașină. Mai târziu, poliția a primit un apel despre o împușcătură într-un hotel din Los Angeles, unde l-au găsit pe Boss mort din cauza unei împușcături auto-provocate. În plan personal, el a fost căsătorit cu Allison Holker, din 10 decembrie 2013, până în 13 decembrie 2022, la moartea lui. Au avut 3 copii: fiica lui Holker pe care a adoptat-o, un fiu, Maddox Laurel Boss, născut pe 27 martie 2016; o fiică, Zaia Boss, născută pe 6 noiembrie 2019.