Biografie

Steven Van Zandt este un chitarist, vocalist, compozitor si actor american de origine italiana care s-a nascut la data de 22 noiembrie 1950 in Winthrop, Massachusetts. Mama sa, Mary Lento, s-a recasatorit cand Steven era foarte tanar iar acesta a luat numele tatalui sau vitreg, William Van Zandt. Are o sora, Kathi, si un frate, actorul Billy Van Zandt. La varsta de sapte ani s-a mutat impreuna cu familia sa in Middletown Township, New Jersey.

Van Zandt a crescut in aceeasi zona a New Jersey-ului ca si muzicienii Bruce Springsteen si Southside Johnny, fiind bun prieten cu ambii. La inceputul anilor ’70 a facut parte din formatiile lui Bruce Springsteen, "Steel Mill” si “Bruce Springsteen Band”. De asemenea, in acea perioada a cantat cu formatia “The Dovells” si a fost unul dintre membrii fondatori ai formatiei “Southside Johnny and the Asbury Jukes”. In 1975 s-a alaturat lui Bruce Springsteen in “The E Street Band”, formatie ce se va bucura de un succes masiv, Van Zandt fiind si unul dintre producatorii albumelor “The River” (1980) si “Born in the U.S.A.” (1984). In aprilie 1984 s-a despartit in termeni amiabili de “The E Street Band”. In 1982 si-a format propriul grup, “Little Steven & the Disciples of Soul”, cu care a lansat patru albume in anii ’80 si unul in ’99. Van Zandt s-a realaturat trupei “The E Street Band” de doua ori , mai intai in 1995, cand a lucrat la albumul Greatest Hits al lui Bruce Springsteen, iar apoi in 1999 cand au pornit in turneu.

In 1999, a primit un rol in apreciatul serial tv “The Sopranos”, unde l-a interpretat pe Silvio Dante, mana dreapta a sefului mafiot Tony Soprano. Steven a fost ales pentru a interpreta acest rol chiar de creatorul serialului, David Chase, desi nu avea experienta in actorie. Cu toate ca a fost laudat atat de critici cat si de fani pentru interpretarea sa, acesta sustine ca nu este interesat de o cariera in actorie. Steven a purtat in serial o peruca, iar in viata de zi cu zi poarta o bandana, dupa ce si-a pierdut o buna parte din podoaba capilara in urma unui accident de masina.

Din 2002, este gazda unei emisiuni radio, intitulata “Little Steven's Underground Garage”, de asemenea este si director de programe pentru doua posturi radio.

Van Zandt este casatorit cu actrita Maureen Van Zandt, cea care a interpretat-o pe sotia sa, Gabriella Dante, in serialul “The Sopranos”. Casatoria a avut loc in New York pe 31 decembrie 1982, si a fost oficiata de catre Little Richard, iar cavalerul de onoare a fost Bruce Springsteen. La receptia nuntii au cantat "Bruce Springsteen & The E Street Band", Garry U.S. Bonds, Little Milton si Percy Sledge.