TERRENCE HOWARD, nominalizat la Premiul Oscar®, a explodat pe scena Hollywood-ului în 2005, după mai multe roluri pline de forță în diverse filme și producții TV. Howard a câștigat multiple distincții, printre care nominalizări la Oscar și la Globul de Aur; a primit Premiul National Board of Review pentru “Actor debutant”, Movieline și Premiul Gotham. Încoronat drept “Regele filmelor independente” de Entertainment Weekly, a primit Premiul Rising Star în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Palm Springs, Premiul Renaissance Artist în cadrul Premiilor Diversity și Premiul Career Achievement din partea Festivalului Internațional de Film de la Chicago.
Pentru rolul principal din filmul lui John Singleton “Hustle & Flow,” Howard a fost nominalizat la Oscar, Globul de Aur, Premiul Image și Premiul Independent Spirit; a câștigat Premiul Satellite pentru “Cel mai bun actor”. Melodia pe care o interpretează în film a fost apreciată cu un Premiu Critics Choice și a devenit prima melodie rap din toate timpurile care a primit un Premiu Oscar. De asemenea, întreaga distribuție a filmului a fost nominalizată la Premiul Screen Actors Guild® pentru “Cea mai bună distribuție”.
Howard a fost văzut recent în filmul lui Dito Montiel “Fighting”, alături de Channing Tatum, și în filmul Paramount “Iron Man”, cu Robert Downey Jr., Gwyneth Paltrow și Jeff Bridges – un film inspirat după celebrele benzi desenate. Howard a mai jucat în thriller-ul Warner Bros. “The Brave One”, cu Jodie Foster, “The Hunting Party” cu Richard Gere, “August Rush” cu Keri Russell și Jonathan Rhys Meyers, și în filmul The Weinstein Company “Awake”, alături de Jessica Alba și Hayden Christensen. Va apărea în curând în producția Lucasfilm “Red Tails”, alături de Cuba Gooding Jr.