Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Tim Roth s-a născut pe 14 mai 1961, la Londra. Tim a crescut în împrejurimile salubre ale Dulwich-ului. La 17 ani, Tim a intrat la cursurile Școlii de Artă Camberwell pentru a studia sculptura, lucrând mai mult în bronz. A participat pentru un rol într-un musical, adaptare a lui Dracula și a primit rolul contelui. I-a plăcut la maxim. "Asta a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată", își aduce aminte. Apoi a început să joace diferite roluri în teatru, perioadă în care s-a susținut financiar vânzând spațiu comercial în ziare prin telefon. "Nu eram deloc bun", spune actorul acum. Alan Clarke l-a influențat enorm, acest lucru fiind pregnant în debutul regizoral al lui Roth, The War Zone. După terminarea producției Made in Britain, Clarke l-a trimis pe Tim alături, știind că acolo sunt audiții, acolo fiind Mike Leigh cu rolul din Meantime. De aici, cariera lui Tim Roth a urcat urmând "The Hit" cu rolul lui Myron. Dar cum în UK era o cădere a industriei cinematografice, la sfârșitul anilor '80 s-a mutat în SUA. Primul mare rol a apărut de abia în Vincent and Theo a lui Robert Altman, în rolul lui Van Gogh.

Tim Roth, pe numele complet Timothy Simon Roth, născut în Dulwich, Londra, Anglia, este fiul lui Ann, pictor și profesor, și al lui Ernie, jurnalist și pictor, pe Fleet Street. Tatăl său s-a născut în Sheepshead Bay, Brooklyn, într-o familie de origine irlandeză. Deși nu era de origine evreiască, tatăl lui și-a schimbat numele de familie din Smith în Roth (german/idiș în anii 1940, ca un act de solidaritate anti-nazist). Roth a dezvăluit că a fost victima abuzului sexual comis de bunicul său patern la conferința de presă pentru debutul său regizoral din 1999, The War Zone, un film care a tratat subiecte despre incest și violență sexuală în cadrul unei familii, dar a refuzat să numească făptașul la acel moment. În decembrie 2016, a acordat un interviu pentru The Guardian, în care a dezvăluit că agresorul lui a fost bunicul său, care i-a abuzat și tatăl când era copil. Roth a urmat școala în Lambeth, înainte de a se muta la Croydon Technical School din cauza hărțuirii. A urmat cursurile școlii Strand din Tulse Hill. De tânăr, a vrut să fie sculptor și a studiat la Colegiul de Arte Camberwell din Londra. A devenit actor și producător englez, începând să joace în filme și seriale de televiziune în anii 1980. El a făcut parte dintr-un grup de actori britanici proeminenți ai epocii, Britt Pack. Pentru rolul din The Hit (1984) a fost nominalizat la premiul BAFTA pentru cel mai promițător actor debutant, a câștigat un Evening Standard Award pentru Cel mai promițător nou venit. A interpretat un personaj din East End, în King of the Ghetto, o dramă controversată bazată pe un roman al lui Farukh Dhondy, care are loc în Brick Lane, difuzat de BBC, în 1986. De atunci, a fost apreciat pentru rolurile sale din filme, printre care: Meantime, Murder with Mirrors, Bucătarul, hoțul, soția lui și iubitul ei (1989), Vincent și Theo (1990, rolul Vincent Van Gogh), Rosencrantz și Guildenstern sunt morți (1990). Roth a colaborat cu Quentin Tarantino la mai multe filme, precum: Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Four Rooms (1995), The Hateful Eight (2015). Pentru prestația sa din Rob Roy (1995, rolul Archibald Cunningham), Roth a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar, și a fost nominalizat la Globul de Aur și la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Roth și-a făcut debutul regizoral cu filmul The War Zone (1999). În 1996, a jucat în filmul muzical al lui Woody Allen, Everyone Says I Love You. A jucat rolul Danny Boodman TD Lemon 1900 în The Legend of 1900, iar în 2001, rolul generalului Thade, cimpanzeul malefic, în Planeta maimuțelor de Tim Burton. Roth a jucat în filmul lui Francis Ford Coppola, Youth Without Youth, în Jocuri amuzante, și l-a interpretat pe Emil Blonsky din Abomination, un ofițer de origine rusă din British Royal Marines Commandos, în The Incredible Hulk. Din 2009 până în 2011, a apărut în Lie To Me în rolul lui Cal Lightman, un expert în limbajul corpului, care ajută organizațiile legale locale și federale în cazuri de crimă. A jucat rolul președintelui FIFA, Sepp Blatter, în United Passions, un film din 2014, la cea de-a 110-a aniversare a FIFA și pentru Cupa Mondială FIFA din 2014. În 2015, a jucat în filmul Chronic. Ulterior, a primit un Independent Spirit Award pentru cel mai bun actor în rol principal. Roth l-a interpretat pe Oswaldo Mobray în filmul western The Hateful Eight. În plan personal, el este căsătorit cu Nikki Butler, din 1993. Jack, fiul lui Roth, și al lui Lori Baker în 1984, este actor. Cu Nikki are doi fii, Hunter și Cormac. Cormac, un muzician, a murit de cancer la 25 de ani, pe 16 octombrie 2022. Roth este un susținător al Partidului Verzilor din Anglia și Țara Galilor.