Biografie

Sir Thomas Daniel "Tom" Courtenay, actor englez, s-a născut la 25 februarie 1937, într-o familie modestă în Hull, East Yorkshire, Anglia.

Este fiul lui Annie Eliza (născută Quest) și a lui Thomas Henry Courtenay, zugrav de nave.

A absolvit liceul Kingston, apoi a urmat cursuri de teatru la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra. A debutat pe scena teatrului în 1960, la Old Vic, Lyceum, Ediburgh, când a interpretat rolul lui Konstantin, din Pescărușul, de Cehov. Au urmat turnee în Scoția și la Londra, în care Tom a jucat în "Henric al IV-lea, Partea I" și în "A Douăsprezecea Noapte", de Shakespeare. Apoi a preluat de la Albert Finney rolul principal dinBilly Mincinosulla Teatrul Cambridge în 1961. Mai târziu, în 1963, a jucat rolul principal din versiunea acestei piese realizată pentru cinematografie, în regia lui John Schlesinger.

Debutul lui Courtenay în film s-a produs în 1962, în Soldatul Potter, în regia regizorului de origine finlandeză, Caspar Wrede. A urmat apoi rolul care i-a adus celebritatea, cel al lui Colin Smith din Singurătatea alergătorului de cursă lungă (1962), în regia lui Tony Richardson. Pentru acest rol Courtenay a primit premiul "Promising Newcomer", decernat de Academia Britanică de Film. Au urmat apoi rolurile deosebite realizate înDoctor Zhivago(1965), când l-a interpretat pe Pasha Antipov, primind și prima nominalizare la Oscar pentru rol secundar, apoi înNoaptea Generalilor(1967).

În ciuda acestor roluri remarcabile din cinematografie, lui Courtney nu i-a plăcut prea mult să joace în filme, astfel încât s-a întors la prima sa pasiune, teatrul, începând cu 1966. Au urmat roluri în piese clasice, precum "Livada cu vișini", "Macbeth" (Malcolm), Peer Gynt", "Hamlet", și, din când în când, căte o apariție în filme, precum "Ziua în care vin peștii", în regia lui Michael Cacoyannis (1967), "A Dandy in Aspic" (1968) și "Otley"(1968). Din 1971 și-a impus o pauză de la filmări de un deceniu.

A continuat cu roluri impresionante în teatru, precum cele din "Rivalii", și "Prințul din Homburg", apoi în "The Norman Conquest". Debutul său pe Broadway s-a realizat în 1977, cu "Otherwise Engaged", care i-a adus și o nominalizare la premiul Tony și premiul Drama League. A realizat un rol deosebit în "Cabinierul", în 1980-1981, ceea ce l-a atras apoi din nou în lumea filmului, când a interpretat varianta acestui rol pentru marele ecran. În filmul "Cabinierul", realizat în 1983, a apărut alături de Albert Finney. Ambii au fost nominalizați la Oscar în 1984, pentru Cel mai bun Actor.

Tom Courtney a apărut și în filme pentru televiziune, din care cele mai importante au fost versiunea realizată de Disney Channel după romanul lui Dickens, "Magazinul de antichități", în care Courtney l-a interpretat cu multă măiestrie pe cămătarul Quilp, apoi în mini-seria "A Rather English Marriage" (1998), pentru care a câștigat premiul Televiziunii Britanice, și în ecranizările romanelor lui Dickens, "Nicholas Nickleby"(2002) și "Mica Dorrit" (2008).

De-a lungul anilor Tom Courtney a excelat și ca "One-man show" în teatru. Interpretând rolul unui alcoolic cronic, în "Moscow Stations", a câștigat în 1994 premiul Criticilor de teatru din Londra și cel acordat de London Evening Standard Theatre, pentru "Cel mai bun Actor". În 2002, și-a scris propriul one-man show "Pretending To Be Me", având la bază scrisorile și scrierile poetului Philip Larkin. În ultimul deceniu s-a remarcat atât în roluri clasice -în "Regele Lear", "Unchiul Vania", cât și contempoane -în "Art".

Courtney a fost căsătorit cu actrița Cheryl Kennedy, din 1973 până în 1982.

În 1988 s-a căsătorit cu Isabel Crossley, director de scenă la Royal Exchange Theater. Cei doi au locuințe în Manchester, Putney și Londra. Courtney nu are copii.

În 2000 și-a scris memoriile-Dear Tom:Letters From Home, cuprinzând o selecție de scrisori-corespondența dintre Courtney și mama sa, care refletă propriile sale amintiri ca student la teatru în Londra, la începutul anilor '60.

În 2001 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse teatrului și cinematografiei timp de patruzeci de ani. Este președinte al Clubului Oficial al Suporterilor Hull City A.F.C.