Tony Richardson, pe numele său adevărat Cecil Antonio Richardson, regizor și producător englez de teatru și film s-a născut pe 5 iunie 1928, la Shipley, Yorkshire, Anglia. A avut o carieră îndelungată, timp de cinci decenii.
A fost fiul lui Elsie Evans (Campion) și al lui Clarence Albert Richardson, de profesie farmacist. A studiat la Ashville College, Harrogate și la Wadham College, Oxford, unde i-a avut colegi, printre alții, diverse personalități precum Rubert Murdoch, Kenneth Tynan, Lindsay Anderson, Margaret Thatcher și Gavin Lambert. A fost Președinte atât al Societății de Artă Dramatică a Universității Oxford și al Experimental Theatre Club-nimeni nu s-a mai bucurat de o astfel de distincție. De asemenea, a fost și critic de teatru la revista Isis. Printre cei pe care i-a distribuit în producțiile sale realizate cu studenții s-au numărat Shirley Williams (Cordelia, fiica cea mică a regelui Lear), John Schlesinger, Nigel Davenport și Robert Robinson.
Richardson a fost căsătorit cu actrița Vanessa Redgrave, între 1962-1967. Au avut două fete, Natasha (1963-2009), care a fost căsătorită cu Liam Neeson, și Joely Richardson (născută în 1963), ambele actrițe. Richardson s-a despărțit de Redgrave pentru actrița Jeanne Moreau, însă căsătoria la care el s-a așteptat nu s-a finalizat niciodată. În 1972 a avut o relație cu Grizelda Grimond, care a fost secretata asociatului lui Richardson, Oscar Lewenstein, și fiica politicianului englez Jo Grimond. Cu Grizelda a avut o fiică, Katharine Grimond, născută pe 8 ianuarie 1973.
Richardson a fost bisexual, însă nu a recunoscut public decât după ce a contractat virusul HIV. A murit de complicații SIDA, la 63 de ani, la 14 noiembrie 1991, în Los Angeles, California, Statele Unite, și a fost incinerat.
Debutul său ca regizor a avut loc în 1955, cu piesa lui Jean Giraudoux, Apollo din Bellac, pentru televiziune, cu Denholm Elliott și Natasha Parry în rolurile principale. Tot pe atunci s-a implicat în mișcarea Free Cinema, făcând parte din "Noul val" de regizori. A fost implicat și în înființarea Societății de teatru englez, alături de prietenii săi apropiați, George Goetschius și George Devine. A regizat piesa lui John Osborne, "Privește înapoi cu mânie" și în aceeași perioadă a regizat piese de Shakespeare la Stradford-upon-Avon. Apoi, în 1957 a regizat "Comediantul", tot de Osbourne, avându-l în rolul lui Archie Rice pe Laurence Olivier.
În 1959 Richardson a fost co-fondatorul Woodfall Film Productions, cu John Osborne și producătorul Harry Saltzman, și a regizat adaptarea pentru film a piesei "Privește înapoi cu mânie", acesta fiind primul său film, cu Richard Burton în rolul principal.
În 1964 a primit două premii Oscar (pentru Cel mai Bun Regizor și Cel Mai Bun Film), cu "Tom Jones", avându-l în rolul principal pe Albert Finney. Apoi, a urmat "The Loved One", cu o distribuție prestigioasă, cu John Gielgud, Rod Steiger și Robert Morse.
În filme Richardson a colaborat cu o serie de talente din acea perioadă, printre care jeanne Moreau, Orson Welles, Trevor Howard, David Hemmings, Nicol Williamson, Marianne Faithfull, Richard Burton, Anthony Hopkins, Mick Jagger, Katherine Hepburn, Paul Scofield și Judi Dench. Printre compozitorii care i-au scris muzica de film au fost Antoine Duhamel, John Addison și Shel Silverstein. A lucrat cu scenariști precum Jean Genet, Christopher Isherwood , Marguerite Duras, Edward Bond (pentru adaptarea lui Vladimir Nabokov), și Edward Albee. Un alt film important din cariera sa a fost "Atacul cavaleriei ușoare", din 1968. Lucrând la acest film a avut o dispută cu John Osborne, privind adaptarea piesei pentru film. Richardson a avut o viziune diferită. În autobiografia sa, Richardson a scris că Osborne s-a supărat deoarece l-a înlocuit într-un rol mărunt, în favoarea lui Laurence Harvey, față de care producătorii aveau niște obligații. Osborne s-a răzbunat-a fost o răzbunare literară însă, creând un personaj fictiv al cărui model a fost Richardson-o persoană dominantă și arogantă pe care toată lumea a urât-o- în piesa Hotelul din Amsterdam.
Din punct de vedere stilistic, Richardson a creat o operă foarte variată. "Mademoiselle" a fost filmat în stilul "noir", în partea rurală a Franței, cu o cameră statică, fiind un film monocrom și fără muzică. Atacul cavaleriei ușoare a fost parte epic și parte animat. "Ned Kelly" a fost un fel de western australian. "Râsete în întuneric" a fost o psiho-dramă. "Joseph Andrews" a fost o întoarcere la stilul din "Tom Jones".
Richardson a finanțat evadarea din închisoarea Wormwood Scrubs a spionului și agentului dublu George Blake, în 1966.
În 1970 lui Richardson i s-a încredințat să regizeze un film despre Vaslav Nijinsky, cu un scenariu de Edward Albee, avându-l pe Rudolf Nureyev în rolul lui Nijinsky, pe Claude Jade în rolul lui Romola și Paul Scofield interpretându-l pe Diaghilev, însă producătorul Harry Saltzman a anulat proiectul în faza de pre-producție.
În 1974 Richardson s-a dus la Los Angeles să lucreze la un scenariu împreună cu Sam Shepard și s-a stabilit acolo. Mai târziu a început să lucreze la "Mahogany" în 1975, cu Diana Ross în rolul principal, însă a fost concediat de Berry Gordy la scurt timp după începerea producției. Gordy a regizat filmul el însuși.
Ultimul film al lui Richardson a fost "Cer albastru", în 1994, cu Tommy Lee Jones și Jessica Lange, care a câștigat Oscar-ul pentru cea mai bună actriță. Filmul a fost lansat după moartea lui Richardson.
A realizat câteva filme reper ale Free Cinemaului englez, al cărui inițiator este împreună cu Karel Reisz și Lindsay Anderson. Această perioadă coincide cu etapa de maximă creativitate și originalitate din cariera sa. După 1965, continuă să lucreze atât în Europa cât și în America, dar filmele sale sunt doar slabe ecouri ale promisiunilor inițiale. Volum autobiografic: The Long Distance Runner: A Memoir by Tony Richardson, 1985.
Are două fiice cu actrița Vanessa Redgrave, ambele actrițe, Joely și Natasha Richardson, ultima, soția actorului Liam Neeson, dispărută într-un tragic accident la schi, în 2009.
