Tudor Caranfil este critic cinematografic și istoric de film, s-a născut la Galați în 1931. Studii de filosofie la Universitatea București, absolvite în 1957 cu Diplomă de Merit. În anul 1962 inaugurează din proprie inițiativă Seara prietenilor filmului, prima formă a Cinematecii Române. Din 1966, cu 7 capodopere ale filmului mut, demarează apariția unei lungi serii de volume de istorie a cinematografiei, printre care: Istoria filmului în capodopere (4 volume, 1982-1998), Cetățeanul Kane. "Romanul" unui film (1978), În căutarea filmului pierdut (1988, volum distins cu Premiul ACIN), Dicționar universal de filme și primul Dicționar de filme românești (2002).
A inițiat următoarele emisiuni TV: Vîrstele Peliculei, Istoria unei capodopere, Dicționar cinematografic, Amfiteatrul artelor etc.