Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Actorul, regizorul si scenaristul Tudor Petruț s-a născut in București, la 01 decembrie 1963. Este nepotul marelui actor Emanoil Petruț.
A învățat la liceul de matematica-fizică Mihai Viteazul din București si a absolvit in 1990 Facultatea de Regie la Universitatea de Teatru și Film I. L. Caragiale din București.
A regizat spectacole de teatru in capitală, la Constanța, Arad si Ploiești, cum sunt: Knack de Ann Jellicoe, Elevul în vârstele dragostei de Tudor Mușatescu, Moartea unui comis voiajor de A.Miller, Boroboațele de Moličre, spectacolul muzical Crazy Cats de de M. Hennequin și P. Weber, Vârstele dragostei de Tudor Mușatescu, Creiere mobilate decent de Eugen Toma, spectacolul de păpuși Amor (la Teatrul de Păpuși și marionete din Arad), etc.
A jucat in filme românești ca Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstreză-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigentie (1987), precum si in serialul Tv Calatorie de neuitat (1994).
A emigrat in Statele Unite si s-a căsătorit acolo. Este cetățean american si are cu prima soție doi copii, Alexandru și Ștefan. A divorțat insă si s-a recăsătorit cu Dana, americană cu origine română. Locuiește in Los Angeles, California, si-a luat o licență pedagogică si predă matematica la un liceu din Santa Ana.
In America a scris 7 scenarii de film de lung metraj, încercând să negocieze pentru producerea lor cu diverse case de producție americane, unul dintre ele este trilerul Come Again, regizat de George Cibotaru. A regizat spectacolele de teatru Confesiunile unui copil catolic de E.B. Appell la Long Beach Playhouse si Doi domni din Verona la Magnolia Playhouse din Hollywood. A fost consultant la Columbia Pictures pentru realizarea filmului Bram Stoker's Dracula, precum si consultant la Rexfilms, Perpetual Motion Films, la postul Radio 27 din Chicago participă la emisiuni in limba română, scrie articole in publicații culturale americane ca Gândacul de Colorado si RomanianVIP. Apare in 3 spoturi publicitare la televiziunea americană, intitulate Loyalty, Hold si Transfer, produse de Harvest Films, in care interpretează personajul Peggy, este membru al asociației Screen Actors Guild.