Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu s-a născut la 27.10.1884, în Pârscov, Buzău, România, și a decedat la 26.04.1963, în București, România. A fost fiul lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău, în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat Liceul Alexandru Hâjdeu, Liceul Gheorghe Lazăr din București. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902-1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în Medicină l-a obținut în 1910. A fost atras de psihopatologie și psihofizică. A fost scriitor și medic. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator. Voiculescu a debutat în revista Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Alexandru Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Alexandru Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918). Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice. Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani, dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris proză fantastică Capul de zimbru, Ultimul Berevoi (ambele volume de povestiri), romanul Zahei orbul și Teatru (Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga). Unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară. În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie. A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21.12.1953. A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958-1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu etc.). Poetul care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...” (elaborate în perioada 1954-1958). Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu. În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București, de pe Strada Dr. Staicovici, nr. 34. În 1993, Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. În plan personal, el s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la Medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Copiii lor au fost: Martha Elisabeta (1 aprilie 1911-5 aprilie 1994, Paris), Olga-Sultana (13 iulie 1912-16 februarie 1983, Paris), Radu Ilie Vasile (28 mai 1914-12 noiembrie 1996), Ion (16 mai 1916-23 octombrie 1973), Gabriela-Michaela (8 noiembrie 1920). La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.