Biografie

Vera Farmiga s-a născut la data de 6 august 1973, în Passaic County, New Jersey, SUA, sub numele de Vera Farminga Ann, într-o familie numeroasă, ea fiind al doilea copil dintre cei șapte. Până la vârsta de șase ani nu a vorbit engleză, fiind crescută sub o strictețe catolică, părinții, tatăl Michael-Mykola, mama Liubov-Lyuba, fiind emigranți ucranieni.

A urmat cursurile unei școli catolice ucraniene. Fiind o fată timidă, mioapă, a urmat cursuri de pian și de dans purtând lentile de contact. În 1991 a absolvit liceul regional Hunterod Central, unde visa să devină optometrist, ca apoi să vrea să studieze la Universitatea Siracuse, Școala de Arte, ca apoi să-și înceapă cariera profesională în 1996, făcându-și debutul pe Broadway ca dublură în "Taking Sides".

Apoi talentul i-a fost văzut în "The Tempest", "The Glass Menagerie", "Hamlet", iar în 1997 în producția "Second-Hand Smoke". În televiziune a debutat tot în 1997 alături de Heath Ledger în seria de aventură "Roar". În 1998 apare "The Butterfly Dance", în "Return to Paradise", în 2000 o interpretează pe Miriam Kelly alături de Cristopher Walken în "The Opportunists", și în același an apare alături de Richard Gere și Winona Ryder în "Autumn in New York".

Apare apoi în filme de televiziune. În 2004, în rolul lui Irene apare în drama "Down to the Bone", rol ce îi aduce Premiul Juriului de la Bend Film Festival, Premiul Criticilor la Los Angeles Film Critics Association Awards și Premiul Special al Juriului la Sundance Film Festival.

Vera a fost căsătorită cu Sebastian Roche din 1997 până în 2005, când a divorțat, iar apoi s-a căsătorit cu Renn Hawkey.