Victor Eftimiu

Victor Eftimiu s-a născut la 24.01.1889, în Boboshticë, Korçë, Albania, și a decedat la 27.11.1972, în București, România. A fost dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine macedoromână, membru al Academiei Române și francmason român din perioada interbelică. A fost al doilea din cei 12 copii ai negustorului aromân Gheorghe (Jorgo) Eftimiu și ai Marianei (născută Cociu), zisă și Economu, fiică de preot. Bunicul lui se numea Eftimie (Timco) Cavali. Între anii 1895-1897, Victor a urmat clasele primare în limba greacă, în comuna natală. În anul 1897 s-a înscris, în București, la școala primară de pe strada Silvestru, stradă, unde tatăl avea o băcănie. S-a stabilit definitiv în România, în 1905. Eftimiu a fost Director al teatrelor Comedia (1913) și Național (1920, 1930 și 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august - 31 decembrie 1927). A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul (la care a și debutat în 1904), Viața literară (1906), Țara noastră. În 1932 a primit Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 a fost ales membru titular al Academiei Române. Din 1912 a publicat povestiri, teatru, eseu, interviuri în presa franceză (cotidiene, reviste teatrale etc.). Piesele lui de teatru au fost jucate atât în România, cât și în Franța, Albania etc. La 21 de ani, a apărut cu traduceri în Anglia și Franța, iar volumul său, „Cantes roumains”, s-a bucurat de aprecierea superlativă a lui Laurent Tailhade: „Victor Eftimiu este unul dintre aceia care va popula într-o zi toate memoriile. Merită să fi cucerit Franța. I-o dă dreptul poezia și talentul.” În 1935 a obținut în francmasonerie gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole. În actul I din opera sa, Meșterul Manole, reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea, cel de Maestru. Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă. În vara anului 2019, pentru casa în care scriitorul Cezar Ivănescu a locuit în ultima perioadă a vieții (1986-2008) a fost declanșată procedura de clasare ca monument istoric. Clădirea, datând din anul 1894, a fost casa părintească a scriitorului român de origini albaneze Victor Eftimiu. Având o ridicată valoare memorial-simbolică se dorește salvarea acesteia și transformarea ei într-un muzeu dedicat celor doi mari scriitori cu origini albaneze: Eftimiu și Ivănescu. Din păcate, în imediata sa vecinătate PMB a aprobat construirea unui bloc cu cinci niveluri, printr-o simplă consolidare a unei părți a fostei proprietăți a familiei Eftimiu, situată în București, în zonă protejată, grad maxim de protecție (an construire 1894). Conform Institutului Național al Patrimoniului, „locuința unifamilială construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1894) într-o manieră caracterizată de gustul specific epocii, potențialul său arhitectural și artistic este dublat de o deosebită semnificație memorial-simbolică, prin faptul că aici au locuit succesiv și au creat două personalități marcante ale culturii române, Victor Eftimiu, academician și dramaturg (1889-1972), și Cezar Ivănescu poet și traducător (1941-2008), ambii români de origine albaneză.” În plan personal, Eftimiu a fost căsătorit cu Agepsina Macri (născută în 1885, la Pitești, România, decedată în 1961, la București, România), care a fost actriță româncă de film, radio, scenă, voce. Macri a jucat în filmul clasic mut al cinematografiei românești, Independența României (1912). În 1953, Agepsina Macri-Eftimiu a fost decorată cu Ordinul Muncii clasa a II-a.