Biografie

Victor Radovici s-a născut la 26 august 1936. Se poate spune că Victor Radovici a venit pe acest pământ cu harul cel mai frumos pe care-l poate avea un om: actoria.Mentorul său prin lumea pasionantă a teatrului a fost unicul Ion Lucian.Destinul artistic și uman  al lui Victor Radovici se leagă de cel al Teatrului Excelsior, al cărui fondator a fost, împreună cu maestrul Ion Lucian,  actorii Vasile Menzel, Genoveva Preda, Paula Sorescu-Lucian, Daniela Anencov, secreatrul literar Gabriel Blebea și actualul director al teatrului, Aurel Mitran. Primul succes în teatru l-a avut în 1953, cu spectacolul ”Nota zero la purtare”. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959, alături de Florin Piersic, Leopoldina Bălănuță, Ileana Stana Ionescu.A făcut parte din grupul care a fondat cu mare entuziasm Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. S-a remarcat pe scena din Piatra Neamț  în rolurile Contele Almavia din ”Nunta lui Figaro” și în Sivester din ”Vicleniile lui Scapin”.Timp de patru ani, între 1960 și 1964 a jucat la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești, iar din 1964 se dedică teatrului pentru copii, atât ca actor, cât și ca regizor.  În 1984 devine director adjunct artistic la Teatrul ”Ion Creangă”, iar în 1990 îl urmează pe maestrul Ion Lucian la nou înfințatul Teatru Excelsior, fiind director adjunct. La Teatrul Excelsior a jucat și regizat zeci de spectacole dintre care amintim: ”Nu treziți  un copil care visează”, ”Cocoșelul neascultător”(unde semna regia alături de maestrul Ion Lucian), ”Căpitanul Val-Vârtej și vasul-fantomă”, ”Degețica” ”Fetița cu chibrituri” (ultimele două spectacole poartă semnătura sa regizorală).A făcut cu Teatrul Excelsior turnee în Franța, Japonia, Canada, Belgia, Elveția, SUA.A  fost și un profesor eminent, fiind îndrumătorul mai multor generații de actori la Facultatea de Arte a Universității Hyperion. De altfel, opt dintre actorii promoției 2001 au devenit actorii Teatrului Excelsior.