Biografie

S-a nascut pe 10 iunie 1964, fiind al doilea din trei copii. Desi tatal lui si-a dorit ca fiul lui sa intre in afaceri, Vincent avea alte vise, si incurajat fiind de mama lui, paraseste Elvetia si se muta in Franta la varsta de 18 ani.

Inainte de a se opri la actorie, si-a dorit sa devina scluptor, pictor si fotograf. Perez avea sa declare: "M-am hotarat sa nu devin un artist pentru ca imi era teama de singuratate. Era un mod de a ma confrunta cu temerile mele. Eram extrem de timid si nemultumit in ceea ce priveste viata mea". Adauga ca a visat sa devina actor de cand a vazut filmele lui Charlie Chaplin, de la varsta de 7 ani. Oricum a fost atras spre actorie datorita hohotelor de ras pe care le smulgea familiei atunci cand isi imita profesorii sau colegii de clasa.
Studiile de actorie si le-a inceput la Geneva, apoi a urmat Conservatorul din Paris si si-a intregit studiile la L'Ecole des Amandiers in Nanterre.

Pe vremea cand era inca student, a avut loc debutul lui pe ecran, in Gardien De Nuit (1986). A castigat si publicul din toata lumea cu aparitia lui in marele succes care a fost Cyrano de Bergerac, unde l-a avut partener pe Gerard Depardieu si a continuat cu roluri de exceptie aparand in Indochina, castigator de Oscar, in Fanfan a lui Alexandre Jardin, si castigatorul premiului de la Cannes in 1994, Regina Margot, regizat de Patrice Chereau. In 1992 a castigat prestigiosul premiu Jean Gabin, si in acelasi an si-a facut debutul in calitate de regizor cu un film de scurt metraj L'Echange.

A fost nominalizat de doua ori la premiul Cesar, la categoria cel mai bun actor in rol secundar, pentru rolurile din filmele Le Bossu (1997) si Ceux Qui M'aiment Prendront le Train (1998). Vincent Perez este casatorit cu actrita/modelul senegalez Karine Silla, ce are o fata cu actorul Gerard Depardieu. Pe 2 mai 1999, Karine a nascut primul copil al lui Perez, o fata pe nume Iman. In timpul burlaciei sale, a avut legaturi romantice cu Jacqueline Bisset si modelul Carla Bruni.