Biografie

Vincent Ward este un regizor de film, scenarist și actor, născut la 16 februarie 1956 în Greytown, Noua Zeelandă. Educația sa începe la Colegiul St Patrick, Silverstream, ulterior fiind instruit la Școala de Arte Frumoase Ilam de la Universitatea din Canterbury. El incepe să scrie și să regizeze înca din perioada școlii, astfel intre 1978-1981 face documentarul ”In Spring One Plants Alone” ce îi aduce premii la Paris si Chicago.

Debutul său are loc în 1984 cu filmul ”Vigil”, care impreuna cu filmele ”The Navigator: A Medieval Odyssey”și ”Map of the Human Heart” atrage critici pozitive și în afară, devenind primele filme realizate de un neozeelandez ce sunt selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes.

Pe parcurs Vincent Ward obține aproape 30 de premii naționale și internaționale (inclusiv Marele Premiu în Italia, Spania, Germania, Franța și Statele Unite ale Americii), iar filmul său ”What Dreams May Come”, cu Robin Williams în rol principal, a fost nominalizat pentru două premii Oscar (cea mai bună scenografie și cele mai bune efecte vizuale) câștigandu-l pe cel pentru efectele vizuale.

În 2010 a publicat ”Vincent Ward: The Past Awaits”, o cronica a carierei sale, însa activitatea lui Ward nu se limitează la atât, el având mai multe proiecte în curs, și de asemenea își dedică atenția proiectelor artistice, expozițiilor de pictură, astfel că numai într-o perioadă de 8 luni realizează trei expoziții personale și lansează o nouă carte, ”Inhale | Exhale” ce prezintă munca sa artistică pe parcursul a 180 de pagini în format mare.