×
Utilizator
×
Filmele mele Inchide
Biografie

Vinessa Shaw, pe numele complet Vinessa Elizabeth Shaw, s-a născut la 19.07.1976, în Los Angeles, California, SUA. Părinții ei sunt Susan Damante, actriță, și Larry Shaw, psiholog, profesor asociat la Universitatea Antioch. Numele ei, Vinessa, scris cu „i” în loc de „a” obișnuit, e o variantă a numelui bunicului ei, Vincent. Are origini mixte: ruso-evreiască, italiană, irlandeză, germană, engleză, mexicană, suedeză și olandeză. Numele de familie original al familiei sale era Schwartz, datorită moștenirii parțiale evreiești a tatălui ei. Shaw a fost crescută în credința budistă Nichiren a părinților ei. La 10 ani, Shaw a avut prima sa reprezentație oficială într-un scurtmetraj la UCLA, iar ulterior, la 11 ani, a participat la un turneu cu cântărețul de muzică folk pentru copii Peter Alsop. A semnat un contract cu agenția Elite Models, în 1989, la 13 ani, înainte de a-și începe cariera de actriță. Model, actriță, activă din 1981, și-a început cariera ca actriță copil, debutând în lungmetrajul Home Sweet Home (1981). A debutat la televiziune în filmul Long Road Home (1991). Apoi, a jucat în filme, precum: Ladybugs (1992), Hocus Pocus (1993), LA Without a Map (1998). În timp ce studia la Barnard College din New York City, Shaw a primit un rol secundar în filmul lui Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut (1999). A continuat cu roluri în producții, ca: The Weight of Water (2000), Corky Romano (2001), 40 Days and 40 Nights (2002), Melinda și Melinda (2004), The Hills Have Eyes (2006), 3:10 to Yuma (2007), Garden Party, Stag Night, Two Lovers (2008), Side Effects (2013), Ray Donovan (2014),  Cold in July (2014), Electric Slide (2014), Clinical (2017, rolul Dr. Jane Mathis), Family Blood (2018), We Need to Do Something (2021), 12 Mighty Orphans (2021). În 2023, Shaw s-a întors la televiziune, jucând ca invitată în șapte episoade ale serialului dramatic sportiv Swagger. În noiembrie 2024, a apărut ca invitată în serialul Cruel Intentions, urmat de o apariție ca medic legist în serialul Yellowstone. În plan personal, ea s-a căsătorit cu Kristopher Gifford, în 2007. Au un fiu, născut în februarie 2018. Cuplul s-a separat pe 25 octombrie 2023, iar Gifford a intentat divorțul în mai 2025.