Biografie

Regizor și actor italian, cineast longeviv și productiv, vedetă de mare popularitate în comediile și melodramele antebelice, a jucat în peste 100 de filme și a regizat 30. Este un reprezentant de seamă al neorealismului agrementat cu o puternică tentă sentimentalistă, dar și realizatorul unor comedii "all' italiana" în care a colaborat cu mari actori ca Sophia Loren și Marcello Mastroianni.

A fost cel mai oscarizat regizor italian obținând celebrul premiu al Academiei Americane de Film, pentru peliculele: "Sciuscia", "Hoți de biciclete", "Ieri, azi, mâine", "Grădinile familiei Finzi Contini"- apreciate toate la categoria "cel mai bun film străin".

Fiul său, Christian De Sica, născut la Roma în 1951, a devenit actor și regizor, o populară vedetă de film și de televiziune.