William Powell, pe numele adevărat William Horatio Powell, a trăit în perioada 29.07.1892 - 05.03.1984; s-a născut la Pittsburgh și a murit în California. A fost actor american angajat întâi de Sam Goldwyn, în 1922, să joace în filmul mut "Sherlock Holmes", cu John Barrymore. Continuă, în același an, cu rolul din "When Knighthood Was in Flower" cu Marion Davis. Urmează partiturile din: "Romola" - 1924, cu Lillian Gish, "Beau Geste"- 1926, "Love' s Greatest Mistake"- 1927.
A avut o activitate intensă în intervalul 1930-1940, fiind renumit pentru rolul detectivului din "Thin Man". A jucat în 95 de filme în 33 de ani de carieră, a fost nominalizat de trei ori la premiul Oscar, dar nu l-a obținut niciodată, a realizat o duzină de filme cu Myrna Loy, a înregistrat succese în următoarele pelicule: "The Great Ziegfeld", "Libeled Lady", "My Man Godfrey" ( cu Carole Lombard) - 1936, "Double Wedding"- 1937, "Love Crazy"- 1941, "Life With Father" - 1947, cu Irene Dunne și Liz Taylor. Ultimul film în care a jucat s-a numit "Mister Roberts", în 1954. A fost căsătorit cu Eileen Wilson, din 1915 până în 1930, apoi cu actrița Carole Lombard, din 1930 până în 1933. A fost logodit cu actrița Jean Harlow, a avut relații cu actrițele Joan Crawford, Bette Davis, Rosalind Russell. A treia sa soție a fost Diana Lewis, din 1940 până în 1984.
Are o stea pentru film, în partea de est, în aria 1600, de pe Vine Street.