Apartine celei de-a Cincea Generatii de regizori chinezi, alaturi de Chen Kaige si Tian Zhuang-zuangh. Taoismul joaca un rol major in povestile sale, cu imagini caracterizate de culori indraznete si incadrari perfect simetricesi cautate.
Academia de Film din Beijing si-a redeschis portile in 1978, la 12 ani dupa inchiderea fortata de catre presedintele Mao si Revolutia Culturala. Prima promotie a absolvit in 1982 si este supranumita A Cincea Generatie. Chen Kaige (Adio, concubina mea - 1993) si Tian Zhuang-zuangh (Zmeul albastru - 1993) au absolvit ca regizori, iar Yimuo Zhang ca operator.
Zhang va filma patru filme, inclusiv filmul ilustru al lui Chen, Pamantul galben (Huang tu di, 1984) inainte sa-si faca debutul cu Sorgul rosu (Hong gao liang, 1987), pentru care castiga Ursul de Aur la Berlin in 1988. In 1991 este nominalizat la Oscar pentru alegoria politica Felinarele rosii (Da hong deng long gao gao gua).
Ideologic, opera sa poate fi interpretata ca taoista, in sensul ca nu cunoaste moralmente albul si negrul, ci numai nuantele.