Iurii Iakovlev (Iuriy Yakovlev) se naste pe 25 aprillie 1928 la Moscova in familia unui jurist si a unei asistente medicale. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial familia este evacuata in orasul siberian Ufa, unde locuieste timp de cativa ani. Aici tanarul Iurii invata la scoala serala, ziua lucrand ca ajutor de mecanic auto.
In 1948, Iakovlev este admis la VGIK ( Universitatea Cinematografica de Stat) - cea mai respectata institutie de invatamant din domeniul cinematografiei din URSS. Dar dupa scurt timp este exmatriculat. Verdictul comisiei: "nefotogenic" si "incompatibil cu meseria de actor". Iakovlev nu dispera si reuseste sa se inscrie la cursurile vestitului Colegiu Teatral Shukin. De la inceput, invatatura sa da greu pentru tanarul student, Iakovlev ramanand in urma de restul grupei la majoritatea materiilor de studiu. Dupa primul an de studiu chiar a fost foarte aproape sa fie dat afara din colegiu, dat fiind faptul ca avea restanta la disciplina principala: "actorie". Doar la insistenta directoarei colegiului i se permite sa ramana in continuare. In 1952 - absolveste Colegiul Teatral si sa angajeaza ca actor la Teatrul Academic "Vahtangov".
Debuteaza pe marele ecran in 1955, iar in 1958 i se acorda primul rol important - Cneazul Mîșkin in "Idiotul", ecranizarea celebrului roman a lui Dostoievski. De atunci apare in peste 80 de filme si seriale de televiziune si in sute de spectacole de teatru.
S-a facut remarcat mai ales pentru rolurile din doua filme, interpretari care i-au adus popularitate, glorie si recunoasterea talentului. Primul film este comedia "Иван Васильевич меняет профессию" ( "Țarul Ivan își schimbă profesia") în care portretizeaza tarul Ivan cel Groaznic si, in paralel, cretinul administrator de bloc Bunșa. Filmul se dovedeste un imens succes de box-office, fiind si acum unul dintre cele mai iubite filme din perioada sovietica.
Al doilea film este o comedie romantica, dar care contine critice acide la adresa sistemului: "Ирония судьбы, или с лёгким паром!" ( "Ironia destinului"). Cu toate ca nu a avut un rol principal, reuseste o perfomanta puternica, fiind apreciat de criticii de specialitate si de public. Filmul se dovedeste una dintre cele mai bune creatii ale cinematografiei sovietice, fiind apreciat si in Occident.
Pentru rolurile sale si pentru constributia sa la dezvoltarea culturii a fost decorat cu multe decoratii de stat, cu Premiul de Stat al RSFSR (1970), Premiul de Stat al URSS (1979), Premiul de Stat al Federatiei Ruse(1995) si multe altele. Este membru de onoare al Academiei Ruse de Arte.
Sotia Irina este directoarea muzeului Teatrului "Vahtangov". Fiul, Anton, a pasit pe urmele tatalui este actor, regizor si scenarist.
Actorul a incetat din viata in 2013.
