Yves Montand

Yves Montand, pe numele sau adevarat Ivo Livi, a fost un actor de cinema, cantaret si dansator de music-hall francez. De origine italiana s-a nascut pe 13 octombrie 1921 la Monsummano Alto, in Toscana (Italia ) si a murit la 9 noiembrie 1991 la Senlis (Oise) in Franta. Yves Montand, pe numele sau adevarat Ivo Livi s-a nascut la Monsummano Alto, intr-o Italie pe care Benito Mussolini o facuse fascista cu un an inainte.

Baiatul lui Giovanni si Giuseppina Livi s-a ivit dintr-o familie de origine iudaica,de muncitoti si militanti care venerau, si care i-au transmis, cultul comunismului. A fost ultimul dintr-o familie cu cu 3 copii. Sora sa Lydia si fratele sau mai mare Giuliano fiind nascuti in 1915 si respectiv 1917.

In 1923, nu avea decat 2 ani, cand familia sa emigra in Franta pentru a fugi din Italia fascista si s-a instalat in cartierul saracilor din Marsilia A avut o copilarie dificila din punct de vedere material. Era pasionat de cinema in special de comediile muzicale americane, idolul sau fiind Fred Astaire. In 1929, familia Livi a obtinut nationalitatea franceza. Incepand de la 11 ani Ivo a muncit in fabrica si ca ucenic in salonul de coafura unde lucra si sora sa Lydia.

In 1938, la 17 ani, a acceptat sa lucreze ca sofer la un cabaret din Marsilia. Aici a inceput sa-I imite pe Charles Trenet, Maurice Chevalier sau Fernandel, si a cantat cantecul Dans les plaines du Far West, sub numele de artist "Yves Montand", nume ales de mama sa ca o combinatie intre italiana si franceza : "Ivo, monta".

Talentul sau enorm ca interpret, charm-ul si tinuta zvelta i-au asigurat un succes imediat la public. A inceput sa joace in cabaretele din Marsilia prima data pe 21 iunie 1929 la Alcazar, apoi la Odéon(“ temple “ ale music-hall ului din acest oras ).

Anul 1939, il gaseste pe un santier in Provence, de unde pleca la Paris in primavara lui 1941, pentru a nu fi trimis in Germania la serviciul de munca obligatorie.

S-a lansat la ABC in februarie cu acelasi success ca si la Marsilia, apoi au urmat Bobino, Folies-Belleville, si celebrul Moulin Rouge unde a dat peste Édith Piaf. A fost dragoste la prima vedere si Édith Piaf deja celebra si adulata de public incepe sa-l initieze pe noul ei iubit in tainele meseriei.
De asemeni l-a prezentat persoanelor importante din lumea spectacolului ca Joseph Kosma, Henri Crolla, Loulou Gasté, Jean Guigo, Henri Contet, Louiguy, Marguerite Monnot, Philippe-Gérard, Bob Castella, Francis Lemarque etc.

In 1945, Montand este o vedeta de music-hall si pleaca ca prim solist la théâtre de l'Étoile din Paris. S-a lansat si ca actor de cinema facandu-si debutul cu success alaturi de Édith Piaf in Étoile sans lumière, apoi in les Portes de la nuit de Marcel Carné.

Dupa Moulin Rouge, pleaca cu Édith Piaf in turnee pana in 1946 cand cei doi se separa. In 1948, un prieten il trimite la Saint-Paul-de-Vence pe Côte d'Azur unde devine un obisnuit al festivalului de la l’Auberge de la Colombe d’Or si unde ii va cunoaste pe Jacques Prévert si Simone Signoret in 1949.

Este un “ coup de foudre “ asa ca Simone Signoret si-a parasit imediat sotul pe regizorul Yves Allégret cu care avea o fetita, pe Catherine Allégret pentru a trai cu Montand. Se muta cu fetita si cu Yves in place Dauphine la Paris. Pe 22 decembrie 1951cei doi se casatoresc si devin cuplul cel mai mediatizat din lumea spectacolului francez.

In 1952, Henri-Georges Clouzot ii ofera primul rol important in le Salaire de la peur. Filmul este recompensat cu Grand Prix du Festival de Cannes din 1953. In 1954, cuplul cumpara o proprietate in Autheuil-Authouillet in Normandie care devine un loc de intalnire a artistilor si intelectualilor. Printre cei care-l frecventau frecvent erau Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Serge Reggiani, Pierre Brasseur, Luis Bunuel, Jorge Semprun.

Cuplul milita pentru ideile lor comuniste si erau denumiti "compagnons de route" ai Partidului communist francez (PCF). In 1954, au jucat in piesa de teatru a lui Arthur Miller, les Sorcières de Salem cu un succes imens jucand pana la Craciunul lui 1955.

In 1956, Montand s-a incumetat sa faca un turneu de music-hall in URSS dupa acel 24 octobre cand tancurile rusesti au ocupat Budapesta.Se hotaraste totusi sa cante in fata publicului rus la Moscova unde l-a intalnit pe presedintele rus Nikita Hrusciov cu care a avut o intrevedere particulara ce a durat 4 ore si unde s-a interesat de cauzele ocupatiei din Ungaria.

In 1957 intreprinde un turneu triumfal in toate tarile Europei de Est si revine impreuna cu Simone Signoret profound deziluzionat de ceea ce inseamna aplicarea in practica a comunismului in aceste tari. In 1959, Montand si-a castigat un statut de vedeta internationala dupa turneul intreprins in SUA impreuna cu Signoret si unde l-a cunoscut pe Arthur Miller si pe sotia acestuia : Marilyn Monroe, apoi in Canada si in Japonia.
In timpul turneului din 1960, a turnat la Hollywood filmul Let's Make Love de George Cukor cu Marilyn Monroe, cu care a avut o idila aflata sub tirul presei internationale, ceea ce i-a stirbit o parte din increderea pe care o avea in el si in casatoria lor, Simone Signoret, Ea se va distruge incet incet si din pricina alcoolismului.

Montand se intoarce in SUA in 1961 la Golden Théâtre din Broadway la New York apoi in Japonia si Anglia fiind in acel timp cel mai cunoscut artist de music-hall al planetei. Incepand din 1964, se consacra pasiunii sale pentru cinema si mai urca pe scena doar ocazional .Va juca sub bagheta unor regizori ca Costa Gavras, Alain Resnais, René Clément...

In 1968, angajarea sa civica ia o turnura amticomunista datorita " Primaverii de la Praga “ care va definitiva ruptura cu vechile angajamente. In anii 80, Montand a militat pentru drepturile omului si s-a angajat in lupta in favoarea sindicatului polonez condus de Lech Walesa. In septembrie 1985, este profound marcat de moartea lui Simone Signoret la numai 64 de ani lasandu-si cariera “en berne“.

Are o legatura cu asistenta sa Carole Amiel ce a fost contractata pentru turneul din 1982. Ea a dat nastere la 31.12.1988 lui Valentin Montand, primul sau copil, in timpul filmarilor la Manon des Sources de Claude Berri dupa Marcel Pagnol, atunci cand el era in varsta de 67 ani.

Pe 9 noiembrie 1991, a decedat in urma unui infarct la varsta de 70 ani, inainte de a termina turnarea filmului IP5 de Jean-Jacques Beineix, film in care personajul moare in urma unei crize cardiace In timpul unui infarct a rostit urmatoarele : "Je sais que je suis foutu mais ce n'est pas grave, j'ai eu une très belle vie" (Stiu ca sunt terminat dar nu e grav, am avut o viata frumoasa). A fost ingropat in cimitirul Père-Lachaise din Paris impreuna cu prima sa sotie Simone Signoret.

Originile muncitoresti au fost un motiv de inspiratie pentru cantecele sale : J'aime flâner sur les grands boulevards, Luna Park, dar si pentru cariera sa cinematografica si artistica. In 1973, se decide sa urce din nou pe scena pentru sustinerea poporului chilian, a jucat sub bagheta lui Chris Marker in La Solitude du chanteur de fond. A jucat in trilogia lui Costa-Gavras denuntand extremismul: Z (1969) unde l-a interpretat pe Grigoris Lambrakis, un deputat de stanga asasinat de regimul condus de coloneii ce guvernau intr-o tara mediteraneana, L'Aveu (1970) unde l-a intruchipat pe primul ministru ceh Artur London inchis de regimul comunist, État de siège (1973) unde este un agent american inspirat de Dan Mitrione, consilier al unui regim sud American inlaturat de extrema stanga.

Cu toate convingerile exprimate si sustinute in public, nu a facut parte din nici un partid politic dar a fost militant al Miscarii pentru pace.

Nebun dupa cinema,capabil sa joace oricum ar fi, a reusit sa-si imprime personalitatea sa puternica si asupra personajelor, fie ca era vorba de un politist alcoolic in cautarea reabilitarii ca in Le Cercle rouge, sau procurorul din I comme Icare pana la disperarea dragostei din Clair de femme, omul realizat professional, dar profound nefericit din le Sauvage, tanarul sofer incarcerat in camionul sau din Le Salaire de la peur sau F1 din Grand Prix. Pasionat al armelor a excelat in rolurile de politist ca in : Compartiment tueurs, Police Python 357, Le Cercle rouge. In acelasi timp atras de comedie mai ales daca era muzicala Le Milliardaire, Trois places pour le 26.Un alt rol de exceptie, interiorizat este si cel din Un soir, un train.

Intalnirea sa cu Claude Sautet i-a permis sa-si puna amprenta sa personala asupra cinematografiei franceze a anilor ’70 César et Rosalie (1972) si Vincent, François, Paul... et les autres (1974). In 1986, Claude Berri il solicita pentru un rol plin de tragism in dipticul care adapta pentru marele ecran pe Marcel Pagnol. Este vorba de Jean de Florette si Manon des sources.

In sfarsit in 1988, in comedia muzicala Trois places pour le 26, Jacques Demy il cheama sa-si interpreteze propriul rol, revenind in Marsilia pentru a monta un spectacol pe muzica, care-I prezinta propria viata..