Biografie

Regizorul si scenaristul Zdravko Velimirovic s-a născut la 11 octombrie 1930, in Cetinje, Montenegro, Iugoslavia.

In tradiția muntenegreana, Zdravko Velimirovic a regizat si scris scenarii pentru filme documentare, cum sunt Covjek i voda (1954), Zublja Grahovacka (1958), U spomen slavne mornarice (1959), Nokturno za Kotor (1959), Izmedju dva kralja (1959), Za danas, za sjutra / For Today, for Tommorow (1959), regizat si scris impreuna cu Miodrag Jovanovic si in care apărea președintele iugoslav Josip Broz Tito.

In 1961 a regizat scurt metrajul Tvojot rodenden, primul sau lung metraj, Dan cetrnaesti, adaptare pentru marele ecran a romanului cu acelasi nume scris de Borislav Pekic, film care a participat la Festivalul de Film de la Cannes.

A regizat filme artistice având ca tema al doilea război mondial, luptele partizanilor sârbi ca Provereno nema mina (1965), Lelejska gora (1968), bazat pe romanul omonim al lui Mihailo Lalic, premiat in Iugoslavia, la Cairo si Chicago, scurtmetrajul Pogibija (1972).

In 1974 a regizat filmul Dervis i smrt, adaptare pentru marele ecran a romanului scris de Mesa Selimovic. Filmul a obtinut premiul Silver Arena si 4 premii Golden Arena la Festivalul de Film Iugoslav, inclusiv cel pentru Cel mai bun regizor, a fost prezentat la premiile Oscar, categoria Cel mai bun film strain, dar nu a fost nominalizat. A continuat cu Vrhovi Zelengore (1979), Dvoboj za juznu prugu (1981), Dorotej (1984), Vreme leoparda (1985)- pentru care a obtinut Trofeul de Aur la Festivalul de la Avejru.

Ca producător este cunoscut pentru filmele Klub samoubica (1978), Poseta u noci (1978), Sturmtrupp in die Hölle (1976).

Zdravko Velimirovic a fost profesor de regie film si decan al Facultatii de Arta Dramatica din Belgrad, a condus juriul mai multor editii ale Festivalului de Film din Iugoslavia. A facut parte din Academia muntenegreana de Științe și Arte (MASA), a fost profesor invitat la Universitatea din Quebec la Montreal.

Zdravko Velimirovic a murit la 7 februarie 2005, in vârsta de 75 de ani.