Zoë Ventoura s-a născut la 30.11.1980, în Perth, Australia. Ea a studiat la Colegiul Penrhos din Perth, Australia de Vest. A jucat-o pe Melissa Rafter în Packed to the Rafters, din 2008 până în 2010. Rolul i-a adus o nominalizare la Premiul Logie pentru cea mai populară actriță în 2011. În același an, Ventoura a jucat alături de actorul Daniel MacPherson, cu care s-a căsătorit mai târziu, în Wild Boys. Alte roluri au fost Miki Mavros în serialul de comedie Kick (pentru care a câștigat două nominalizări la premiul Logie) și Sonya Hyde în Hyde and Seek (2016). De asemenea, a avut o serie de roluri în teatru, film și alte seriale de televiziune, cum ar fi Last Man Standing, lungmetrajele americane Drive Hard, Fatal Honeymoon, filmul de groază See No Evil. Ea a apărut în Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales și The Osiris Child. Ventoura a primit rolul Alex Neilson din telenovela Home and Away (în aprilie 2019, în timpul celui de-al treizeci și doilea sezon). În septembrie 2020, Ventoura s-a alăturat distribuției serialului de dramă Doctor Doctor în cel de-al cincilea sezon, care a fost difuzat în 2021. În plan personal, în decembrie 2014, Ventoura s-a logodit cu actorul Daniel MacPherson; s-au căsătorit în Noosa, în noiembrie 2015. Cuplul are un fiu născut în decembrie 2019, pe nume Austin Xavier. Un an mai târziu, Ventoura și MacPherson s-au despărțit.