Părerea criticului
Cu greu am început să așternem aceste rânduri, pentru că suntem convinși că e mai bine să se meargă la acest film cu cât mai puține informații despre el. Sinopsisul, trailerul și afișul oficial (dar dacă fumul verde din afiș nu e, de fapt, o proiecție onirică?) ar putea să fie suficiente informații. Cu greu ne și găsim cuvintele, pentru a nu divulga elemente esențiale despre poveste. Ce vrem să clarificăm de la început - pentru că noi am intrat la film cu dilema: este thriller psihologic? este SF? e faptul că 90% din film realizatorii se joacă și cu mintea protagonistei și cu a spectatorilor. 10 Cloverfield Lane rămâne în primul rând relevant în plan psihologic. Iar finalul e o premisă interesantă pentru o franciză.
Senzației sufocante pe care o dă spațiul claustrofobic în care are loc acțiunea, se adaugă tensiune și fiori, plus permanenta dilemă - ce este real și ce nu. Chinuitoare și pentru spectator, care caută explicații simultan cu protagonista, Michelle (Mary Elizabeth Winstead). Spectatorul, mai mult decât protagonista ăncearcă să deslușească dacă însăși ceea ce percepe eroina e real, sau nu. Ne-am surprins urmărind atent mimica lui John Goodman (oricum cadrele sunt strânse) pentru a pătrunde în mintea lui Howard, care e - de altfel - personajul determinant, activ şi cel mai complex al filmului, un cumul paradoxal. Are pregătire militară, a lucrat în Marină, și-a construit un buncăr subteran perfect funcțional. E pregătit pentru orice fel de atac, chiar pentru apocalipsa chimică pe care o tot invocă. Dar nu are în buncăr nicio mască de gaze! (probabil asta e, de fapt, o scăpare scenaristică). Și afirmă că i-a salvat viața lui Michelle. Să avem încredere în el?
În apărarea lui apare un eveniment, vom spune doar atât (pentru sporirea curiozității) extern buncărului, prin care ajungem să îl credem pe Howard. Ca, mai apoi, lucrurile să se schimbe din nou, iar scenariul să aibă în continuare această pendulare între „e de încredere Howard sau nu”? și dacă nu, „care e răul mai mic”?
Filmul începe cu o Michelle (Mary Elizabeth Winstead) lăsând totul în urmă - casă, iubit, inel de logodnă. Însă curând, după un accident pe șosea, se trezește într-un buncăr subteran unde Howard (John Goodman) o informează că a supraviețuit de fapt unui atac chimic, și că singurii alți supraviețuitori sunt el și Emmett (John Gallagher Jr.).
Personajul Michelle e pus în mișcare de dorința de libertate. Ea e viitoarea eroină de acțiune dacă acest film va fi primul dintr-o franciză, de vreme ce e capabilă ca - folosind doar o brichetă - să declanșeze Armageddon-ul. Resurse minime cu rezultate uriașe este și sintagma potrivită pentru acest film: trei personaje, un spațiu claustrant, dar atâtea reacții în spectator; filmul e în mod cert tulburător. Sound design-ul ar merita un Oscar.
Chiar dacă, în ce ne privește, ne-a plăcut mai mult Cloverfield, și acest film, „ruda de sânge” (cum a numit-o J.J. Abrams) este un experiment reușit.
Senzației sufocante pe care o dă spațiul claustrofobic în care are loc acțiunea, se adaugă tensiune și fiori, plus permanenta dilemă - ce este real și ce nu. Chinuitoare și pentru spectator, care caută explicații simultan cu protagonista, Michelle (Mary Elizabeth Winstead). Spectatorul, mai mult decât protagonista ăncearcă să deslușească dacă însăși ceea ce percepe eroina e real, sau nu. Ne-am surprins urmărind atent mimica lui John Goodman (oricum cadrele sunt strânse) pentru a pătrunde în mintea lui Howard, care e - de altfel - personajul determinant, activ şi cel mai complex al filmului, un cumul paradoxal. Are pregătire militară, a lucrat în Marină, și-a construit un buncăr subteran perfect funcțional. E pregătit pentru orice fel de atac, chiar pentru apocalipsa chimică pe care o tot invocă. Dar nu are în buncăr nicio mască de gaze! (probabil asta e, de fapt, o scăpare scenaristică). Și afirmă că i-a salvat viața lui Michelle. Să avem încredere în el?
În apărarea lui apare un eveniment, vom spune doar atât (pentru sporirea curiozității) extern buncărului, prin care ajungem să îl credem pe Howard. Ca, mai apoi, lucrurile să se schimbe din nou, iar scenariul să aibă în continuare această pendulare între „e de încredere Howard sau nu”? și dacă nu, „care e răul mai mic”?
Filmul începe cu o Michelle (Mary Elizabeth Winstead) lăsând totul în urmă - casă, iubit, inel de logodnă. Însă curând, după un accident pe șosea, se trezește într-un buncăr subteran unde Howard (John Goodman) o informează că a supraviețuit de fapt unui atac chimic, și că singurii alți supraviețuitori sunt el și Emmett (John Gallagher Jr.).
Personajul Michelle e pus în mișcare de dorința de libertate. Ea e viitoarea eroină de acțiune dacă acest film va fi primul dintr-o franciză, de vreme ce e capabilă ca - folosind doar o brichetă - să declanșeze Armageddon-ul. Resurse minime cu rezultate uriașe este și sintagma potrivită pentru acest film: trei personaje, un spațiu claustrant, dar atâtea reacții în spectator; filmul e în mod cert tulburător. Sound design-ul ar merita un Oscar.
Chiar dacă, în ce ne privește, ne-a plăcut mai mult Cloverfield, și acest film, „ruda de sânge” (cum a numit-o J.J. Abrams) este un experiment reușit.
