Părerea criticului
O premisă familiar-trăsnită, actori cunoscuţi în rolurile principale şi o invitaţie de a medita la curgerea inexorabilă a timpului, iată cu ce ne tentează 11.22.63, serialul Hulu inspirat de romanul cvasiomonim (de fapt 11/22/63) al lui Stephen King. Miniseria a început difuzarea pe 15 februarie şi a fost foarte bină primită de public, cu un rating de 9 pe imdb.com în acest moment, după aproape 3000 de voturi. Criticii au fost mai puţin entuziaşti, dar nici lor nu le-a displăcut serialul creat de cunoscutul J.J. Abrams.

În centrul atenţiei este Jake Epping (James Franco), un profesor de liceu proaspăt divorţat care are parte de o surpriză de proporţii când se duce la diner-ul său preferat, unde amicul său Al (Chris Cooper) face cei mai buni şi cei mai ieftini burgeri. Doar că Al lipseşte doar câteva minute şi când revine pare îmbătrânit şi în pragul morţii. Nevoit să îi împărtăşească lui Jake planul său, Al dezvăluie misterul: în diner se află un portal care te poartă în anul 1960. Convins că politica moderată a lui John F. Kennedy ar fi împiedicat multe nenorociri din istoria SUA, inclusiv războiul din Vietnam, Al vrea să împiedice asasinarea preşedintelui (titlul mini-seriei este data asasinării preşedintelui), dar un cancer rebel îl forţează să-l implore pe Jake să preia această extraordinară misiune. Reticent la început, Jake va fi curând forţat de împrejurări să folosească portalul.

Inspirată de un roman al lui Stephen King, mini-seria de opt episoade conţine câteva elemente care o transformă într-un hibrid SF-horror. În primul rând, Jake va afla curând că trecutul refuză să fie schimbat şi că opunerea sa este cu atât mai consistentă cu cât evenimentul de schimbat a avut consecinţe mai puternice în istorie. Opunerea va ajunge la un moment să fie cu totul cataclismică, dar serialul foloseşte şi alte locuri comune ale genului horror pentru a arăta cât de mare este provocarea lui Jake. "You shouldn't be here"/"Nu ar trebui să fii aici", i se spune de mai multe ori eroului în primul episod, ceea ce arată că acrobaţiile sale temporale nu au trecut neobservate. Elemente de thriller, dar şi o poveste de dragoste complică şi mai mult lucrurile în 11.22.63.

Unul dintre dezavantajele serialului este James Franco, un actor care, după ce a devenit celebru în rolul lui James Dean din filmul biografic cu acelaşi nume, s-a uzat timp de 15 ani în roluri repetitive. Un actor mai puţin cunoscut, dar şi mai puţin limitat din punctul de vedere al abilităţilor sale de interpretare, ar fi fost mai potrivit pentru dificilul rol al lui Jake, în care Franco greşeşte multe note. Pare un papă-lapte când ar trebui să fie comic, un obsedat atunci când ar trebui să fie romantic, şi ca actor este depăşit adesea de emoţiile complexe ale celui ce descoperă treptat că acţiunile sale din anii '60 au consecinţe semnificative în prezent. Jake este un David care se luptă cu imensul Goliat, timpul, dar sunt mari şanse ca deznodământul bătăliei să nu fie cel biblic, iar drama personajului său ar fi meritat o interpretare mai nuanţată.

11.22.63 excelează în ceea ce priveşte aspectul şi readucerea pe ecran a anilor '60. Omagiu al unei perioade adulate de americani, mini-seria este şi un comentariu la adresa diferenţelor dintre prezent şi lumea de acum 50 de ani, când totul era mai firesc, mai deschis, mai implicat, mai sincer. Jake petrece mult timp bucurându-se de atmosfera relaxată din 1960, iar regizorul Kevin Macdonald (The Last King of Scotland) foloseşte inspirat contrastul dintre pacea americană şi zbuciumul misiunii eroului.

Primul episod amuză şi cu o situaţie trăsnită luată parcă din presa românească. Ne referim la cazul cărnii vechi de 40 de ani vândute în măcelării din Constanţa. Dacă romanul lui Stephen King ar fi apărut după această ştire, l-am fi bănuit pe autor că citeşte presa de la noi din ţară.