Părerea criticului
Sebastian are 22 de ani, lucreaza ca tamplar la acoperisul unui drogat dubios si gaseste o scrisoare foarte importanta. Cum clientul a decedat de supradoza in cada tamplarul urmeaza instructiunile din scrisoare si ajunge numarul 13. Tricoul cu numarul 13, mai exact. Ultimul din cercul celor care joaca ruleta ruseasca spre deliciu si agonia unui grup misterios de pariori.
Film stilat, in alb-negru (de acolo si senzatia coplesitoare de noir), cu un suspans excelent de eficient si o atmosfera de un absurd terifiant Tzameti este, suprinzator, debutul in regie al unui regizor georgian, Gela Babluani. Nu-i cautati cusururi, nu veti gasi, totul de la actori la regie (cadre fotografice, incadraturi de B.D, minimalismul cromatic –deh, alb-negru-gri- care scoate in fata toata povestea) este ireprosabil.
Tzameti reuseste ceva rarisim: privit cu dintii scrasniti si maxilarul inclestat, lanseazea ganduri si pune probleme, fara pic de didacticism si fara sa devina explicativ sau, Damne fereste, filosofic. 13 oameni, 13 gloante. Faceti jocurile! Aici intervine revolta. Iti pasa de niste oameni care au acceptat sa joace cel mai cool joc. Sa-si riste viata pentru niste bani. Dar ce fel de oameni ar accepta asa ceva? De ce ti-ar pasa de niste scursuri disperate? De ce nu se revolta nimeni? Cata decadenta, cat de inuman dar coplesitor sa-ti pariezi averea pe niste oameni. Ultim deliciu interzis al aristocratiei? Rezultat al degenerescentei societatii contempoane? Parabola atemporala? Intacto filtrat prin Salo ar fi mai corect (mda, nu l-am laudat pentru ca ar fi 100% original dar nimic nu mai este nou si stralucitor in zilele noastre), dar si mai arbitrar.
de Cristi Marculescu
Film stilat, in alb-negru (de acolo si senzatia coplesitoare de noir), cu un suspans excelent de eficient si o atmosfera de un absurd terifiant Tzameti este, suprinzator, debutul in regie al unui regizor georgian, Gela Babluani. Nu-i cautati cusururi, nu veti gasi, totul de la actori la regie (cadre fotografice, incadraturi de B.D, minimalismul cromatic –deh, alb-negru-gri- care scoate in fata toata povestea) este ireprosabil.
Tzameti reuseste ceva rarisim: privit cu dintii scrasniti si maxilarul inclestat, lanseazea ganduri si pune probleme, fara pic de didacticism si fara sa devina explicativ sau, Damne fereste, filosofic. 13 oameni, 13 gloante. Faceti jocurile! Aici intervine revolta. Iti pasa de niste oameni care au acceptat sa joace cel mai cool joc. Sa-si riste viata pentru niste bani. Dar ce fel de oameni ar accepta asa ceva? De ce ti-ar pasa de niste scursuri disperate? De ce nu se revolta nimeni? Cata decadenta, cat de inuman dar coplesitor sa-ti pariezi averea pe niste oameni. Ultim deliciu interzis al aristocratiei? Rezultat al degenerescentei societatii contempoane? Parabola atemporala? Intacto filtrat prin Salo ar fi mai corect (mda, nu l-am laudat pentru ca ar fi 100% original dar nimic nu mai este nou si stralucitor in zilele noastre), dar si mai arbitrar.
de Cristi Marculescu
