Părerea criticului
”17 Again” are o abordare originală a comediei ”vieţii luate de la capăt”, în care personajul, invariabil bărbat, poate să o ia de la zero retrăind momentul cheie care îi tot revine în minte. Noutatea e că, de fapt, Mike O'Donnell nu se întoarce în timp: are din nou, pur şi simplu, 17 ani, exact vârsta pe care o avea pe când lucrurile i-au scăpat din mână. Aşa că se trezeşte coleg de liceu cu proprii săi copii adolescenţi, iar soţia suprinsă nu-şi poate înţelege sentimentele stranii pentru băiatul ăsta care îi aminteşte atât de mult de soţul ei.
Filmul începe cu Mike (Efron) pe când era de 17 ani, în 1989, pe când era eroul liceului, vedeta echipei de baschet, cu speranţe de bursă la facultate şi viitor strălucit în faţă. Cu puţin timp înainte de meciul decisiv, Scarlett, prietena lui, îl anunţă despre sarcină. Aşa că dă totul la o parte pentru a se căsători cu Scarlett. De ce cred producătorii filmului că baschetul de performanţă şi statutul de părinte se exclud una pe alta? – dar în fond, după 20 de ani, Mike (Matthew Perry), e un dezastru ambulant. Copiii îl urăsc, soţia (Leslie Mann) divorţează, la slujbă are probleme. Numai cel mai bun prieten, fostul tocilar devenit mogul al calculatoarelor Ned (Thomas Lennon) îl mai suportă.
Şi ca în toate filmele în care cineva o ia de la zero, apare o figură misterioasă, desigur cu barbă albă, care îndeplineşte dorinţa eroul – de data asta, să aibă din nou 17 ani.
Întorsătura transformării într-un ”fals adolescent” e că situaţia nu-i permite să schimbe radical viaţa fiicei lui (Michelle Trachtenberg) sau a fiului (Sterling Knight).
”Tatăl” adolescent descoperă că bătăuşul liceului, care îi terorizează fiul iese cu fiica. Însă filmul scârţaie atunci când aduce scene trase de păr pe care regizorul le consideră potrivite pentru comediile cu adolescenţi. Lennon, în rolul de tocilar, ar fi amuzant în alt film, dar nu aici. Şi e prea mult sentimentalism, de parcă altfel tinerii n-ar înţelege mesajul.
Efron face un rol bun, lăsând să se întrevadă omul matur de după aparenţa adolescentului. Şi cei doi fraţi, Knight şi Trachtenberg, au momentele lor bune, mai ales când fiica începe să creadă că tatăl e atrăgător, fără să-şi dea seama, logic, că e taică-său. Mann e foarte amuzantă şi are o notă de vulnerabilitate. De văzut, dar nu dacă sunteţi foarte pretenţioşi.
Filmul începe cu Mike (Efron) pe când era de 17 ani, în 1989, pe când era eroul liceului, vedeta echipei de baschet, cu speranţe de bursă la facultate şi viitor strălucit în faţă. Cu puţin timp înainte de meciul decisiv, Scarlett, prietena lui, îl anunţă despre sarcină. Aşa că dă totul la o parte pentru a se căsători cu Scarlett. De ce cred producătorii filmului că baschetul de performanţă şi statutul de părinte se exclud una pe alta? – dar în fond, după 20 de ani, Mike (Matthew Perry), e un dezastru ambulant. Copiii îl urăsc, soţia (Leslie Mann) divorţează, la slujbă are probleme. Numai cel mai bun prieten, fostul tocilar devenit mogul al calculatoarelor Ned (Thomas Lennon) îl mai suportă.
Şi ca în toate filmele în care cineva o ia de la zero, apare o figură misterioasă, desigur cu barbă albă, care îndeplineşte dorinţa eroul – de data asta, să aibă din nou 17 ani.
Întorsătura transformării într-un ”fals adolescent” e că situaţia nu-i permite să schimbe radical viaţa fiicei lui (Michelle Trachtenberg) sau a fiului (Sterling Knight).
”Tatăl” adolescent descoperă că bătăuşul liceului, care îi terorizează fiul iese cu fiica. Însă filmul scârţaie atunci când aduce scene trase de păr pe care regizorul le consideră potrivite pentru comediile cu adolescenţi. Lennon, în rolul de tocilar, ar fi amuzant în alt film, dar nu aici. Şi e prea mult sentimentalism, de parcă altfel tinerii n-ar înţelege mesajul.
Efron face un rol bun, lăsând să se întrevadă omul matur de după aparenţa adolescentului. Şi cei doi fraţi, Knight şi Trachtenberg, au momentele lor bune, mai ales când fiica începe să creadă că tatăl e atrăgător, fără să-şi dea seama, logic, că e taică-său. Mann e foarte amuzantă şi are o notă de vulnerabilitate. De văzut, dar nu dacă sunteţi foarte pretenţioşi.
