Părerea criticului
Islandezul Baltasar Kormákur colaborează din nou cu Mark Wahlberg (după Contraband) şi plusează cu Denzel Washington în acest al doilea film al său realizat (după reţetă) la Hollywood. Inspirat de o serie de benzi desenate filmul îi arată pe cei doi actori în rolurile a doi agenţi sub acoperire, afiliaţi unor organizaţii diferite, colaborând în chip de pungaşi, fără să-şi cunoască adevăratele identităţi. Adesea amuzant, 2 pistoale îi poate face pe mulţi spectatori să treacă cu vederea găurile din scenariu şi pedala violenţei apăsată prea des şi fără rost. Filmul nu excelează nici la nivel de scenariu şi nici ca tensiune, dar se salvează cu ajutorul lui Washington şi Wahlberg, doi actori ce ar putea interpreta acest tip de personaje chiar şi cu mâinile legate la spate.
Amuzant mi s-a părut şi cât de şifonate ies agenţiile guvernamentale americane din scenariul scris de debutantul (în cinema) Blake Masters: agenţii CIA omoară fără să ezite ofiţeri din agenţiile rivale şi mai toate personajele implicate nu se gândesc decât la gigantica sumă de 43 de milioane de dolari ce-şi tot schimbă proprietarii pe parcursul filmului. Până la urmă, acesta are atâtea întorsături de situaţie şi este atât de violent, ucigând cam fără rost personajele secundare, încât uneori ai impresia că vrea mai degrabă să-şi obosească decât să-şi distreze spectatorii. Un film de văzut cu prietenii şi de uitat imediat apoi, cu regretul că un alt cineast european interesant a fost zdrobit în malaxorul lipsei de creativitate al Hollywood-ului.
Amuzant mi s-a părut şi cât de şifonate ies agenţiile guvernamentale americane din scenariul scris de debutantul (în cinema) Blake Masters: agenţii CIA omoară fără să ezite ofiţeri din agenţiile rivale şi mai toate personajele implicate nu se gândesc decât la gigantica sumă de 43 de milioane de dolari ce-şi tot schimbă proprietarii pe parcursul filmului. Până la urmă, acesta are atâtea întorsături de situaţie şi este atât de violent, ucigând cam fără rost personajele secundare, încât uneori ai impresia că vrea mai degrabă să-şi obosească decât să-şi distreze spectatorii. Un film de văzut cu prietenii şi de uitat imediat apoi, cu regretul că un alt cineast european interesant a fost zdrobit în malaxorul lipsei de creativitate al Hollywood-ului.
