2012 (2009)

O dată la 640.000 de ani, Pâmântul se aliniază cu alte planete ale sistemului solar, polii magnetici se schimbă, şi cutremure izbucnesc în mai multe puncte de pe Glob, astfel incât scoarţa terestră se brăzdează cu mii de canioane ce înghit oameni şi clădiri deopotrivă. Anul 2012 este un astfel de moment, cel puţin în viziunea scenariştilor Roland Emmerich (care a semnat şi regia) şi Harald Kloser. Care s-au documentat parcurgând tot felul de lucrări, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, de la Apocalipsa 2012: O investigaţie privind sfârşitul civilizaţiei, a lui Lawrence E. Joseph, la teoriile fizicii solare contemporane şi credinţele mayaşe (data finală din calendarul mayaş fiind sfârşitul anului 2012). Extincţia rasei umane înghiţite practic de craterele deschise în scoarţa terestră oferă o ipoteză credibilă pentru scenariul lui 2012. Iar filmul este un spectacol vizual de la un capăt la celălalt. Cu toate acestea, producţia nu reuşeşte să aducă vreo contribuţie de substanţă filmelor cu şi despre cataclisme.

Râmâne doar un spectacol cu efecte speciale impresionante şi, bineînţeles, un motiv de reflecţie pentru noi legat de sfârşitul civilizaţiei.